Brasov: Alpin Film, unicul festival de cultura montana din Romania, la Brasov, Predeal si Busteni

Brasov: Alpin Film, unicul festival de cultura montana din Romania, la Brasov, Predeal si Busteni

Expozitii de fotografie legate de universul montan si alpinism, dezbateri publice, filme, prezentari de carte, concursuri sportive vor avea loc in cadrul celei de a treia editii a Alpin Film Festival, unicul festival de cultura si educatie montana din Romania, care se desfasoara in perioada 27 februarie - 4 martie, in Brasov, Predeal si Busteni. ''Am inceput festivalul acum trei ani cu gandul de a crea un loc de intalnire a celor care iubesc muntele si il inteleg, de la cei care aleg sa ii bata potecile pana la cei care fac din alpinism o vocatie. Exista o comunitate puternica in Romania, sportivi, alergatori montani, parapantisti, schiori, alpinisti care au atins diverse varfuri de sase, sapte sau opt mii de metri in toata lumea. Pentru toti acestia, dar si pentru cei care apreciaza muntele fara sa practice neaparat un sport, avem cel putin un film, o carte, un colt dintr-o expozitie de fotografie, povesti care sa ii inspire si sa ii uneasca. Vrem sa si educam publicul din Romania, dincolo doar de a-l informa sau a-i oferi o alternativa de weekend. Ii avem alaturi de noi pe cei care au realizat performante extraordinare pe muntii din intreaga lume, oameni din povestile carora generatiile tinere au ce invata'', a spus Dan Burlac, directorul Aplin Film Festival si initiatorul proiectului, potrivit unui comunicat de presa transmis AGERPRES. Alpin Fim Festival se deschide miercuri, la Centrul Cultural ''Reduta'' din Brasov, cu vernisajul a doua expozitii foto si proiectia, in premiera nationala, a filmului ''Viata e o poteca'', din seria ''Izolati in Romania'', productie TVR, in care 12 reportaje surprind viata oamenilor care traiesc in catunele izolate de munte din toata tara. Din selectia internationala, publicul va putea viziona filme precum: ''Samuel in the clouds'' (Belgia, 2017, trailer), ''Hadwin's Judgement'' (Canada, 2016, trailer), ''K2-Touching the sky'' (Polonia, 2016, trailer), ''Europe's Last Nomads" (Austria, 2016, trailer). Locatiile in care vor fi proiectate filmele din selectia internationala sunt: Centrul Cultural ''Reduta'', Universitatea ''Transilvania'' (strada Politehnicii nr.1) si Centrul Cultural ''Aurel Stroe'' din Busteni. Filmele din sectiunea ''Competitia nationala - Filmul Romanesc de munte'' spun povestile unor locuri fascinante din Romania sau din lume. ''Pe urmele lupului in Apuseni'' (Romania, 2017, regia Dan Curean si Dan Pavaloiu), ''Lemnul - tinutul Buzaului'' (Romania, 2016, regia Andrei Dobrescu, Adriana Oprea), ''Banatul Montan - Drumul Romanilor'' (Romania, 2017, regia Sabin Dorohoi), ''Nebunul Mare'' (Romania, 2017, regia Ioan Stoenica), ''Islanda, cu bicicleta in desert'' sau ''MUZTAGHATA''. Cinemateca Patria este locatia principala a competitiei nationale, la proiectii participand si echipele filmelor din competitii, iar publicul va avea posibilitatea sa voteze cel mai bun film romanesc de munte, se mai precizeaza in comunicatul de presa. La Busteni, in data de 3 martie, va avea loc si proiectia, in premiera, a filmului expeditiei in Cerro Torre cu Zsolt Torok si Vlad Capusan, protagonisti in cea mai spectaculoasa si valoroasa performanta a alpinismului romanesc la inceput de an. Festivalul are o importanta componenta educationala si propune cateva intalniri inedite pe teme ca: ''Ariile protejate - Redute ale culturii montane'', in parteneriat cu Asociatia Propark Brasov, ''Educatia pentru turism montan'', in parteneriat cu Academia de Studii Economice, la hotel Carmen din Predeal, ''100 de ani de turism montan in Romania'', la Muzeul Judetean de Istorie din Brasov. Ziua Alpinismului va fi sarbatorita in 3 martie, la Busteni si cuprinde Gala Alpinismului si proiectiile filmelor care reflecta trei expeditii ale unor alpinisti romani in Aconcagua, Cerro Torre si Khan Tengri. Intrarea la toate evenimentele festivalului este libera. AGERPRES/(AS-autor: Jana Pintili, editor: Antonia Nita, editor online: Ada Vilceanu)

Comments