BREXIT - Guvernul britanic anunta ca ramane in UE pana la sfarsitul anului

BREXIT - Guvernul britanic anunta ca ramane in UE pana la sfarsitul anului

BREXIT  Premierul Marii Britanii, Theresa May, nu va invoca articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, prin care este declanşată procedura de ieşire a ţării din UE, până la sfârşitul acestui an, potrivit purtătorului de cuvânt al executivului britanic, relatează News.

Odată articolul invocat, statele europene vor avea la dispoziţie o perioadă de doi ani pentru negocierea divorţului dintre Bruxelles şi Londra, informează Ouest France. „Poziţia executivului nu s-a schimbat. Articolul 50 nu va fi invocat până la sfârşitul acestui an”, a declarat purtătorul de cuvânt. De asemenea, Bloomberg a citat surse guvernamentale britanice, care explică că momentul favorabil pentru declanşarea procedurii de ieşire a Marii Britanii din UE este până în luna aprilie 2017.

Sunday Times a scris, săptămâna trecută, că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi întârziată până la finele anului 2019, pentru că departamentele de comerţ internaţional din executivul britanic nu sunt pregătite şi nu au infrastructura necesară pentru a purta negocieri cu reprezentanţii statelor membre. De la declanşarea procedurii de ieşire, termenul limită pentru negocierea divorţului britanic de blocul comunitar este de doi ani.

Jurnaliştii britanici au atras atenţia că alegerile generale franceze şi germane ar putea să reprezinte o altă întârziere pentru procesul de ieşire. Marea Britanie ar putea să nu invoce articolul 50 al Tratatului de la Lisabona până după alegerile prezidenţiale franceze din mai 2017.

Sursă info.

Sursă foto.

Comments