CAND se vor schimba regulile de inmormantare a celor care au fost bolnavi de COVID-19 - Florin Citu...

Premierul Florin Citu a anuntat miercuri ca a vorbit cu ministrul Sanatatii si despre proiectul ce prevede masuri de relaxare la inmormantarea celor care au murit din cauza COVID-19, precizand ca mereu are discutii cu acesta, pe mai multe teme.

,,O sa intreb sa vad ce este cu proiectul respectiv. Maine este prelungirea starii de alerta si daca lucrurile se schimba pana maine, putem sa luam si o decizie. Astept de la Ministerul Sanatatii opinia specialistilor", a declarat premierul, miercuri, la Palatul Victoria, raspunzand la intrebarile jurnalistilor.

,,Comitetul interministerial are exact acest rol: pentru a introduce toate proiectele care relaxeaza, si acesta (proiectul pentru relaxarea conditiilor de inmormantare a bolnavilor COVID-19 - n.red.) este unul dintre ele in comitetul interministerial si a le pune pe ordinea de zi cat mai rapid", a mai precizat Florin Citu.

Si ministrul Sanatatii a confirmat miercuri ca, in prezent, specialistii analizeaza variantele posibile pentru realizarea ceremoniilor de inmormantare, precizand ca este nevoie de o zi, doua pentru o concluzie in aceasta chestiune, amintind ca trebuie cantarite si riscurile la care sunt expuse familiile in acele momente.

Vlad Voiculescu a declarat miercuri, la o televiziune de stiri, ca schimbarile privind conditiile viitoare de inmormantare a celor care au fost bolnavi de COVID-19 vor fi facute prin Ordin de ministru.

,,Schimbarile se fac prin Ordin de ministru al Sanatatii, trebuie sa ascultam toti specialistii, exista comisii de specialitate. Nu e un lucru pe care sa vreau eu, sa vrea cineva dintre decidenti sa il decida din pix. E un lucru care merita 24 - 48 de ore de analiza. Nu este o reglementare noua, are un an de zile

Sunt mai multe lucruri pe care trebuie sa le luam in considerare, dar prioritatile sunt cele doua: pe de-o parte sa tinem cont de riscurile pe care si le asuma toti cei care participa la procesul de pregatire si inmormantare si, pe de alta parte, sigur, sa le dam posibilitatea oamenilor sa isi ia ramas bun de la cei dragi", a explicat Vlad Voiculescu.

Comments