Cand venea strabunicul de la Viena, se oprea la Sarmizegetusa

Din tata-n fiu, traitorii acelor locuri apropiate cetatilor dacice nu au avut ideologi care sa le insufle obsedante basme de adormit generatii de-a randul, vorbeau despre daci.

Ziua portilor deschise la situl arheologic Sarmizegetusa Regia, 24 august 2024, a marcat si un secol de la primele sapaturi de cercetare arheologica sistematica in Sarmizegetusa Regia. Cu aceasta ocazie, vizitatorii au vazut cele mai recente lucrarii si ultimele rezultate ale sapaturilor arheologice din cetatea dacica.

Inainte de vremea cercetarii sistematice, prin anii 1865-1885, Ion Stefanescu, fost padurar, cand venea de la Viena, istovit dupa ceasuri multe de mers calare, inainte sa ajunga acasa, se oprea la Sarmisegetuza. Mangaia pietrele, mai indeparta un strat de muschi napadit ici-colo, isi strangea sumanul, poate cerceta ceva in zare si pornea spre ai lui.

Din tata-n fiu, traitorii acelor locuri apropiate cetatilor dacice, nu au avut ideologi care sa le insufle obsedante basme de adormit generatii de-a randul, vorbeau despre daci. Doamna Sabina Ivascu – pictorita, poeta, prozatoare -, nascuta la Cluj si a copilarit la Brad, Orastie, Timisoara scrie randurile de mai jos:

Strabunicul meu din Muntii Orastiei nu a fost istoric, nu a fost dacolog, nici dacopat, nici legionar, nici comunist, nici popa.

Desi contemporan cu Hasdeu si Densusianu, nu i-a cunoscut si nici nu a apucat sa citeasca articolele lor. Deci nu avea cine si cum sa il indoctrineze. Preotul din sat care ii era si cumnat, nu tinea slujbe de pomenire a dacilor sau a regelui lor Decebal. Strabunicul Ion Stefanescul a fost padurar in Muntii Orastiei. In fine, generatii mai scolite din neam, preferau sa spuna ca a fost ,,inginer silvic". Nu i-am vazut diploma asa ca nu pot sa ma pronunt asupra acestei dispute de familie. Dar stiu de la fata lui, bunica mea, Valeria ca atunci cand venea de la Viena, istovit dupa ceasuri multe de mers calare, inainte sa ajunga acasa, se oprea la Sarmisegetuza. Mangaia pietrele, mai indeparta un strat de muschi napadit ici-colo, isi strangea sumanul, poate cerceta ceva in zare si pornea spre ai lui.

Din tata-n fiu, traitorii acelor locuri apropiate cetatilor dacice, nu au avut ideologi care sa le insufle obsedante basme de adormit generatii de-a randul, despre daci.

Ei aveau pietrele.

Manifestari kitsch, indiferent ca erau din vremea lui Carol al doilea sau gen ,,cantarea Romaniei", nu existau la 1800, iar la 1500 nici atat!

Dragostea, veneratia pentru ACELE PIETRE, s-a transmis din tata-n fiu fara intentia de a o transforma vreodata in aroganta sau impaunare desarta.

Ardelenii s-au nascut langa acei ,,bolovani", langa acele ruine. Pentru ca atat a ramas, da!

Strabunicul Ion Stefanescu, (1838-1918) padurar si proprietar de paduri in Muntii Orastiei. Si-a invatat intai copiii acasa sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca in limba romana, apoi abia i-a trimis la scolile oficiale.

Scrisoarea ultimului soldat dac

Nu-i drept ca dacii or fost saraci, ori prosti. Ei or fost ca azi, de mai multe feluri - care gospodari, care mai lasatori, care beutori, care ocosi, care spurcati la gura, care cu frica de Zamolxe. Or fost, nu-i vorba, si unii tare misei. Da erau priceputi cititori in mersul cerului si tare buni vindecatori. Cand Burebista o spus ca traba facuta capitala la Sarmi, acolo s-o facut, nu in alta parte! Cezar, imparatu', o vrut sa vina cu armata sa strace treburile lu Burebista da' n-o mai apucat fiindca o gasca de senatori, intre care si un baiat de suflet de-a lu' Cezar l-or junghiat pa imparat mai rau decat sa injunghie porcu'. Sa zace ca unii or numarat 23 de taieturi, daca nu mai multe, l-or taiat mai ceva decat taiem noi la coasa otava. Dup' asta o vint Octavian August - mie-mi zace Tavi, vedet bine - o vint Scorilo, dupa el o vint Duras, si p' orma o ajuns Decebal reje.

Acuma, n-o sa va fac aici istoria dacilor da' musai sa va spun cum o fost cu cartea, cum sa zice mai pa domneste, cu scrisoarea, ultimului soldat dac, pa care bunu' al batran o are in minte de la bunu-so, iar bunu-so de la nu sa stie cine din vechime, de dinainte de-a veni turcii, tatarii si altii ca ei.

Noi am fost din tata-n fiu tarani. Care iobagi, care nu. Cand niste domni de la Viena, pin 1800, or vrut sa steie de vorba cu oarece conte de-aci despre Padurea de Salcam, contele o zis ca nu-i lamurita treaba si domnii de la Viena or plecat cum or vint. Dup' aia o mai fost felurite intamplari pan sa vie colectivizarea. Atuncea, la colectivizare, unii si-or luat campii, altii or crezut c-or sa capete pamantul alor de-si luara campii, dar n-o fost chiar asa. Care insa n-o avut mai mult de-o vaca si ceva miriste o ramas cu vaca aia si cu fanu ala. Acuma, cu scrisoarea ultimei catane din armata dacilor o fost asa: o lasat scris catra tat urmasii lui, sau care or mai trai pa pamantu asta de langa Padurea de Salcam, care nu-i departe de Sarmi, si nici de Costesti, sa faca cercetare si sa raspunda la intrebarea lui. Intrebarea aia din scrisoarea transmisa din tata-n fiu, din mos in stramos, era una sangura: ce le-o trabuit romanilor din vremea lui Traian sa benchetuiasca 123[1] de zile dupa ce or castigat razbelu contra dacilor? Asta era scris in scrisoarea aia. Io am inceput sa caut si sa citesc pin carti, ba si copchiii nosti or citit mai multe ca noi. Ne place sa povestim sara ca ce de aur or carat de-aci romanii si dup' aia austro-ungarii, si dup'aia rusii si tot asa. Da romanii or dus la Roma in anu ala 106, care intregi cu aur si argint. In afara de asta o mai fost si tradatoru ala de Bicilis care i-o dus pe romani la locul unde era comoara, ingropata sub un rau. 123 de dzale or petrecut romanii de bucurie ca i-or invins pe daci. Zece mii de gladiatori s-or luptat in arene ca sa-i distreze pe romani, unspe mii de animale or fost fripte pentru chefurile fericitilor invingatori. Si dup' aia, pantru ca sa inceapa santierul columnei - ca or facut si-on stalp mare, numit "columna lu Traian" - or desfiintat un deal care era acolo, or nivelat pamantu' sa faca loc columnei, auzit dumneavoastra, or ras un deal mare ca sa nalte columna! Inaltimea de patruzeci de metri[2] a columnei era fix inaltimea dealului pa care l-or batucit pan l-or facut una cu pamantul!

Spune tu, Totoi, mai departe! Totoi nu stie, le incurca! Spun eu! No, hai zi tu! Taceti ma! Zi copchile ca tu stii mai bine.

Pai o fost asa, ca scrie pe columna in latineste clar: "at declarandum quantae altitudinis mons et locus tantis operibus sit egestus*". ("Pentru a se arata cat de inalt era muntele si locul sapat cu eforturi atat de mari"-lat.)

Si asta-i acuma problema noastra: noi am mostenit de la catana aia, de la soldatu' dac o intrebare:

ce le-o trebuit romanilor din vremea lui Traian sa benchetuiasca 123 de zile dupa ce or castigat razbelu contra dacilor ?

Ce facem cu ea? Cu intrebarea? N-or fost dacii aia, chiar asa niste nime-n drum.

Zic si Io.

Tavi a lu' Florut. Costesti, 1961.>>, desena cu litere doamna, ce are o strasnica pofta de povestit in scris, Sabina Ivascu.

Sabina Ivascu este pictorita, poeta, prozatoare, nascuta la Cluj. A copilarit la Brad, Orastie, Timisoara. Din 1963 locuieste in Bucuresti. Absolventa a Liceului Mihai Viteazul din Bucuresti in 1967. Licentiata in Arta Monumentala in 1974. Intre 1974 - 1989 a lucrat ca angajata in diverse institutii de stat si private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expozitii al UAP. A fost cadru didactic la Academia de Arta Bucuresti din 1991 pana 2012 cand se retrage. Colaboreaza din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Koeln, Germania in cadrul expozitiilor de Arta Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proza, grafica, cronici plastice la diverse publicatii si edituri.

[1] Dupa infrangerea dacilor, Traian a organizat la Roma o festivitate mare si costisitoare, de 123 de zile. Zeci de mii de daci au fost dusi in sclavie la Roma, alte zeci de mii de daci au fugit din Dacia Romana pentru a evita sclavia. Detaliile celor doua conflicte, grele si sangeroase au fost relatate de istoricul roman Dio Cassius, dar cele mai bune comentarii sunt basoreliefurile de pe Columna lui Traian, construita in Roma de Apolodor din Damasc (in 113), precum si de pe monumentul triumfal de la Adamclissi, din Dobrogea. https://ro.wikipedia.org/wiki/Decebal;

https://www.jstor.org/stable/24172542?seq=1;

Silvio Ferri Studi Classici e Orientali Vol. 11, Opvscvla: scritti vari di metodologia storico-artistica, archeologia, antichita etrusche e italiche, filologia classica (1962), pp. 443-450 Published by: Pisa University Press S.R.L.

[2] Conceputa pentru a sarbatori victoriile militare ale imparatului Traian in Dacia, Coloana este, de asemenea, un monument al intelepciunii tehnologice si constructive a lumii romane. Expozitia va va permite sa retraiti calatoria blocurilor colosale de marmura care alcatuiesc lucrarea: din carierele aflate la 800 de metri deasupra nivelului marii, au fost transportate la Portus Romae de-a lungul a 200 de mile nautice, iar apoi pana in capitala urcand Tibrul. Ridicarea monumentului trebuia sa faca fata unor greutati considerabile: de la 20-30 de tone pentru fiecare din cele saptesprezece tamburi, pana la aproximativ 40 de tone pentru capitelul din varf. Coloana a fost inaugurata pe 12 mai 113 d.Hr. in interiorul Forumului Traian fiind o sursa de inspiratie si bucurand o serie de artisti si arhitecti pana in secolul al XIX-lea.;

https://www.uffizi.it/eventi/costruire-un-capolavoro-la-colonna-traiana;

https://conoscerelastoria.it/decebalo-leroica-resistenza-dellultimo-re-dei-daci.

The post Cand venea strabunicul de la Viena, se oprea la Sarmizegetusa appeared first on Cotidianul RO.