Caracatita generalilor. Dumbrava, control judiciar si cautiune de 500.000 lei (surse)

Caracatita generalilor. Dumbrava, control judiciar si cautiune de 500.000 lei (surse)

Update. Procurorii au decis in cazul generalului Dumbrava plasarea acestuia sub control judiciar si o cautiune de 500.000 de lei, potrivit unor surse citate de Antena3.

Update. Florian Coldea are, potrivit unor surse din presa, calitate de inculpat.

Fostul sef al SRI Florian Coldea si fostul general SRI Dumitru Dumbrava au fost chemati la DNA, joi, intr-un dosar de trafic de influenta. Ei sunt deja audiati de mai bine de 13 ore. Potrivit unor surse judiciare, sunt vizati intr-un dosar de trafic de influenta si spalare de bani si ar avea calitatea de suspecti.

Sunt insa mai multe nume implicate in acest dosar, o adevarata caracatita adusa la lumina de omul de afaceri Catalin Hideg, trimis in judecata de procurorii europeni pentru o frauda cu fonduri europene.

Conform unor surse citate de Anca Alexandrescu, avocatul Doru Traila ar fi facut denunturi si cel putin o persoana ar urma sa fie retinuta.

Hideg acuza ca a fost santajat, ba chiar ca s-ar fi facut presiuni sa isi vanda si afacerea din domeniul sanitar unor cetateni straini.

Afaceristul a anexat la plangere si inregistrari cu solicitari repetate de mita din partea generalilor SRI, de sute de mii de euro.

Generalul in rezerva Dumitru Dumbrava, fost sef al Directiei juridice a SRI si secretar general al acestei institutii, a ajuns primul la DNA. In jurul pranzului, a ajuns si Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI. Acesta a refuzat sa vorbeasca cu jurnalistii si sa raspunda intrebarilor.

In 2022, omul de afaceri Hideg a fost trimis in judecata de procurorii europeni pentru o frauda cu fonduri europene in valoare de 3 milioane de euro. Anul acesta a fost condamnat, in prima instanta, la 4 ani de inchisoare.

In timpul cercetarilor, Hideg sustine ca a incheiat o intelegere cu Florian Coldea si Dumitru Dumbrava, fostii generali SRI, pentru a obtine o pedeapsa mai usoara.

Denuntatorul i-a inregistrat pe toti si a dus probele la DNA.

Florian Coldea a demisionat, in ianuarie 2017, din functia de prim-adjunct al directorului SRI, pe atunci, Eduard Hellvig, fiind trecut in rezerva dupa aproape 12 ani la conducerea operativa a serviciului.

In acesti ani, Coldea a fost protagonistul unor episoade controversate, concomitent cu implicarea SRI in lupta anticoruptie, alaturi de DNA.

The post Caracatita generalilor. Dumbrava, control judiciar si cautiune de 500.000 lei (surse) appeared first on Cotidianul RO.

Comments