Cat de dificil este sa mergi din nou dupa jumatate de an in spatiu

Cat de dificil este sa mergi din nou dupa jumatate de an in spatiu

Cat de dificil este sa mergi din nou dupa jumatate de an in spatiu

Să mergi în spațiu nu este ușor – iar întoarcerea înapoi pe Pământ nu este nici ea blândă cu astronauții, după cum o poate confirma astronautul Drew Feustel de la NASA.

Feustel a petrecut 197 de zile în spațiu – adică mai bine de jumătate de an. El a stat la bordul Stației Spațiale Internaționale, în microgravitație. Oamenii însă nu sunt construiți pentru a pluti – mai ales pentru perioade atât de lungi. Când corpul uman este supus la așa ceva, încep să apară tot soiul de schimbări bizare, iar atrofierea mușchilor și scăderea densității osoase la rate de 10 ori mai mari decât în cazul bolnavilor de osteoporoză sunt unele dintre ele.

Când astronauții se întorc pe Pământ după o perioadă ceva mai lungă, gravitația le induce senzația de greață și amețeală. Tocmai de aceea, este mult mai dificil să meargă decât atunci când au plecat. Într-un videoclip postat pe Twitter în decembrie 2018, Feustel poate fi văzut cum se chinuie să meargă în linie dreaptă. Dacă ai văzut vreodată un ied care încearcă să se țină pe picioare în timp ce merge, atunci o să îți dai seama că în aceeași situație se afla și astronautul.

Stația Spațială Internațională este în prezent echipată cu mai multe mașinării menite să îi ajute pe astronauți să facă exerciții fizice pentru tot corpul. Ei le folosesc cam două ore pe zi, zilnic. Chiar și așa, astronauților le ia între trei și patru ani să se refacă complet după o misiune în spațiu de aproximativ șase luni.

Această problemă trebuie cumva rezolvată până la inevitabila călătorie pe Marte, căci cu cât un om petrece mai mult timp în spațiu, cu atât mai multe efecte negative apar asupra corpului său – și doar drumul până la Marte durează șase luni.

Comments