Cazul 2 Mai: Judecatoarea care a intrebat daca victimele soferului drogat sunt in sala a scapat de s...

UPDATE

Consiliul Superior al Magistraturii a respins propunerea Inspectiei Judiciare prin care se cerea suspendarea judecatoarei din functie

,,Consiliul Superior al Magistraturii Respinge propunerea formulata de Inspectia Judiciara privind suspendarea din functie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuta, judecator in cadrul Judecatoriei Mangalia, ca neintemeiata. Fara cale de atac." se arata in decizia instantei.

Justificarea CSM

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis un comunicat de presa referitor la solutia pronuntata de Sectia pentru judecatori in materie disciplinara cu privire la propunerea de suspendare din functie a judecatoarei din cazul 2 Mai. ,, Avand in vedere interesul public manifestat, Sectia pentru judecatori in materie disciplinara abiliteaza Biroul de Informare Publica si Relatii cu mass media sa aduca la cunostinta publica urmatoarele: Prin hotararea Sectiei pentru judecatori in materie disciplinara nr. 8J din data de 24 aprilie 2024 a fost respinsa, in unanimitate, ca neintemeiata propunerea Inspectiei Judiciare de suspendare din functie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuta, judecator in cadrul Judecatoriei Mangalia.In esenta, pentru a pronunta aceasta solutie, Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a retinut ca suspendarea din functie a unui judecator se poate dispune numai in conditiile strict prevazute de dispozitiile art. 52 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii.Astfel, textul de lege mentionat prevede expres doua situatii ce pot atrage aceasta masura, respectiv:1. daca exercitarea in continuare a functiei ar putea afecta desfasurarea cu impartialitate a procedurilor disciplinare;sau2. daca procedura disciplinara este de natura sa aduca atingere grava prestigiului justitiei.Analizand motivele invocate de Inspectia Judiciara in formularea propunerii de suspendare din functie, Sectia a retinut ca, in cauza de fata, nu au fost identificate elemente de natura celor care pot fi circumscrise cazurilor reglementate de textul de lege.Cu referire la primul caz ce permite masura suspendarii, Sectia a retinut ca exercitarea in continuare a functiei de catre doamna judecator Popoviciu Ioana Ancuta nu este de natura a afecta desfasurarea cu impartialitate a procedurii disciplinare fata de aceasta.Astfel, aspectele prezentate in spatiul public au vizat critici aduse modalitatii in care doamna judecator a desfasurat cercetarea judecatoreasca intr-un dosar penal, pentru care exista alte remedii procesuale. De asemenea, aspectele privind incalcarea normelor de procedura penala pot fi invocate si prin formularea cailor legale de atac si pot prezenta relevanta pentru stabilirea vinovatiei judecatorului in situatia exercitarii unei actiuni disciplinare.Cu referire la cel de-al doilea caz ce permite masura suspendarii, Sectia a retinut ca procedura disciplinara, prin ea insasi, nu este de natura a aduce atingere prestigiului justitiei, rolul ei fiind, dimpotriva, acela de a sanctiona conduitele neconforme tocmai in scopul de a contribui la asigurarea prestigiului justitiei.Sectia a constatat, totodata, si imprejurarea ca pana la acest moment nu s-a exercitat actiunea disciplinara impotriva doamnei judecator Popoviciu Ioana Ancuta, desi presedintele Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, inca din 23.02.2024, sesizarea Inspectiei Judiciare pentru a efectua verificarile legale cu privire la aspectele decelate in presa in datele de 22 si 23 februarie 2024.Respingerea propunerii de suspendare nu afecteaza derularea in continuare a procedurii disciplinare fata de judecatorul vizat, fiind in competenta Inspectiei Judiciare prerogativa legala de a exercita actiunea disciplinara daca apreciaza intrunite conditiile legale

Stirea originala

Saptamana trecuta, Sectia a incuviintat cererea de amanare a judecatii cauzei, formulata de judecatorul Ioana Ancuta Popoviciu, pentru a garanta dreptul la aparare al acesteia.

Pe 16 aprilie, Inspectia Judiciara anunta ca a trimis Consiliului Superior al Magistraturii o propunere de suspendare din magistratura a judecatoarei Ioana Ancuta Popoviciu, din cadrul Judecatoriei Mangalia.

Cererea de abtinere a judecatoarei din dosarul lui Vlad Pascu, respinsa de instanta. Ce se intampla cu dosarul 2 Mai

"Inspectorii judiciari au apreciat ca exercitarea in continuare a functiei de catre judecator ar putea afecta desfasurarea cu impartialitate a procedurilor disciplinare si ar fi de natura sa aduca atingere grava prestigiului justitiei", se preciza intr-un comunicat al IJ.

Inspectia Judiciara informa, in luna februarie, ca s-a sesizat din oficiu si face verificari privind comportamentul magistratului in sala de judecata.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, in urma informatiilor aparute in spatiul public privind modul de desfasurare a sedintei de judecata din data de 22 februarie la Judecatoria Mangalia, Inspectia Judiciara s-a sesizat din oficiu fata de judecatorul desemnat sa solutioneze dosarul privind accidentul din 19 august 2023.

"Sesizarea din oficiu vizeaza respectarea obligatiei de studiere a dosarelor anterior sedintei de judecata (inclusiv din perspectiva prezentei in institutie a judecatorului anterior acestei date), maniera de gestionare a dosarelor si sedintelor de judecata, comportamentul judecatorului in sedintele de judecata, in principal cu referire la sedinta de judecata din ziua de joi, precum si existenta unor eventuale situatii de incompatibilitate in legatura cu dosarul mentionat", se arata in comunicatul Inspectiei Judiciare.

Judecatoarea din cazul 2 Mai, care a intrebat daca victimele decedate sunt in sala, este pe cale de a fi suspendata din functie

La finalul respectivei sedinte de judecata, tatal unuia dintre tinerii morti in accident a afirmat ca judecatorul a intrebat daca baiatul sau este in sala. "Mi-a spus daca baiatul meu este in sala. Nu am vazut in viata mea asa judecator. Ii voia buletinul", relata acesta.

De asemenea, un alt parinte a declarat ca judecatorul parea ca a venit nepregatit la sedinta de judecata si mesteca guma.

Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Mangalia au anuntat ca Vlad Pascu a fost trimis in judecata, in stare de arest preventiv, pentru comiterea infractiunilor de ucidere din culpa, vatamare corporala din culpa, conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante si parasirea locului accidentului.

"In sarcina inculpatului s-a retinut ca, in dimineata zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenta substantelor psihoactive, iar, la intrare in localitatea 2 Mai, a acrosat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. In urma impactului, a rezultat decesul numitilor O.A.S. (21 ani) si D.R.M. (20 ani), precum si vatamarea corporala a numitilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) si I.C.I. (20 ani). De asemenea, se retine ca, dupa producerea accidentului, inculpatul a parasit locul accidentului", au transmis procurorii.

Comments