Ce a spus Reghecampf despre plecarea lui Nicolae Stanciu de la Steaua

Ce a spus Reghecampf despre plecarea lui Nicolae Stanciu de la Steaua

Ce a spus Reghecampf despre plecarea lui Nicolae Stanciu de la Steaua

Steaua revine în grupele cupelor europene, după o absenţă de un an. Vicecampioana României a trecut de Sparta Praga şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, ceea ce îi asigură un loc în grupele Europa League, în cazul în care va fi eliminată în următoarea fază, conform Mediafax.

Laurenţiu Reghecampf speră la un adversar accesibil în play-off, deoarece îşi doreşte calificarea în grupele Ligii Campionilor. Antrenorul Stelei a evitat să vorbească despre transferuri, deşi următoarele meciuri din cupele europene vor fi mult mai dificile:

”Este foarte important că am reuşit să ne calificăm în grupele Europa League, deocamdată. Sperăm să jucăm cu o echipă cu care am avea şanse să o eliminăm şi să mergem în grupele Ligii. Suntem bine, sunte grafic, deocamdată. Sper ca Stanciu să rămână la nivelul acesta, pentru că vedeţi, este un jucător bun. Şi Hamroun a făcut un meci foarte bun. În general, toţi au jucat bine. Ştim cu toţii de calităţile lui Nicu (n.red. Nicolae Stanciu), eu sper să joace la fel de bine în continuare.

Deocamdată, nu este cazul să discutăm despre transferuri acum. Aşa cum i-am lăsat pe ceilalţi să plece, îl vom lăsa şi pe Stanciu, cu toate că am pierde un jucător foarte bun. Nu s-a pus încă problema ca Budescu şi Keşeru să vină la Steaua, au fost doar discuţii. Principala mea preocupare acum este să ne bucurăm de această calificare.

Le mulţumesc foarte mult suporterilor care au venit la stadion. N-au mai fost demult 37.000 de suporteri. Şi sper să se rezolve problema cu numele Steaua, pentru că asta este Steaua”, a declarat Laurenţiu Reghecampf la conferinţa de presă după partida cu Sparta Praga.

Tragerea la sorţi pentru play-off-ul Ligii Campionilor va avea loc vineri, 5 august, la Nyon.

Articole recomandate

Comments