Ce le promite Geoana pensionarilor

Ce le promite Geoana pensionarilor

Candidatul independent la alegerile prezidentiale, Mircea Geoana, a afirmat ca, in calitate presedinte, va urmari in mod special implementarea calendarului asumat de Guvern pentru indexarea pensiilor persoanelor cu dizabilitati, care provin din minerit, industria nucleara, industria siderurgica, pensionari de la CFR si pentru corectarea tuturor problemelor aparute in procesul de recalculare.

„Legea pensiilor a fost una dintre cele mai asteptate de romani, pentru ca promitea corectarea inechitatilor si un sistem nou, revolutionar, de calcul. In schimb, am vazut calcule gresite, pensionari cu pensia taiata la jumatate, inclusiv categoriile cele mai vulnerabile au fost nedreptatite. Protestul nevazatorilor, din Piata Victoriei, este un strigat pentru dreptul la o viata demna, intr-o Romanie corecta cu fiecare cetatean si nu este de ajuns anuntul guvernantilor, care ne spun linistiti ca vor rezolva situatia”, a scris Geoana pe Facebook.

Potrivit acestuia, autoritatile sunt obligate sa se asigure ca astfel de situatii nu vor mai exista.

„Sunt obligati sa se asigure ca astfel de situatii nu vor mai exista, prin depolitizarea institutiilor statului, angajarea oamenilor competenti si dedicati postului pe care l-au ales, promovarea capitalului romanesc si cresterea investitiilor. Doar asa ne vom asigura ca putem sustine un sistem de pensii care sa ofere romanilor un trai decent dupa o viata de munca. In calitate de presedinte, voi urmari in mod special implementarea calendarului asumat de Guvern pentru indexarea pensiilor persoanelor cu dizabilitati, care provin din minerit, industria nucleara, industria siderurgica, pensionari CFR si pentru corectarea tuturor problemelor aparute in procesul de recalculare„, a transmis Mircea Geoana.

The post Ce le promite Geoana pensionarilor appeared first on Cotidianul RO.

Comments