Cel mai nou dosar al lui Ghita, pornit de la o investigatie privind deseurile de pe nava Flaminia

Cel mai nou dosar al lui Ghita, pornit de la o investigatie privind deseurile de pe nava Flaminia

Cel mai nou dosar al lui Ghita, pornit de la o investigatie privind deseurile de pe nava Flaminia

În urmă cu trei ani, în plin scandal legat de deşeurile toxice de pe nava Flaminia, un procuror ploieştean de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti s-a autosesizat în urma unui reportaj văzut la televizor şi a început o anchetă pe tema deşeurilor periculoase de pe nava Flaminia. Această informaţie se regăseşte în rechizitoriul întocmit de DNA Ploieşti în dosarul în care deputatul Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată alături de poliţişti şi procurori din judeţul Prahova, scrie News.ro.

La capitolul ”date privind contextul general al cauzei”, anchetatorii anticorupţie notează că în luna mai 2013 au existat informaţii potrivit cărora persoane şi firme cu puternice conexiuni politice din judeţul Prahova au coordonat transporturi de deşeuri periculoase de pe nava ancorată în Portul Constanţa pe platforma unei rafinării dezafectate din Ploieşti.

”În 07 iunie 2013, în urma unei discuţii purtate cu procurorul (.....) şi adjunctul inspectorului şef al IPJ Prahova, comisarul şef (.....), martorul (.....), ofiţer de poliţie judiciară la IPJ Prahova - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală de către (.....), de şantaj şi de acceptare a unor deşeuri introduse în ţară în alte scopuri decât cel al eliminării şi care nu pot fi utilizate în scopul în care au fost introduse, de către (.....) şi (.....)”, se arată în rechizitoriul DNA Ploieşti.

În documentul citat se precizează că la acel moment au existat date conform cărora persoane şi societăţi comerciale din Prahova au coordonat transporturi de deşeuri de pe Flaminia în judeţul Prahova, pe platforma fostei rafinării Astra, situată în cartierul din zona de sud a municipiului Ploieşti, la ieşirea către Bucureşti. Acolo deşeurile ar fi urmat să fie tratate într-o staţie de epurare care nu îndeplinea condiţiile necesare pentru prelucrarea unor astfel de reziduuri, de unde erau transportate într-o comună situată la aproximativ 20 de kilometri de Ploieşti.

”Totodată, s-a reţinut că, (.....), ajutat de prieteni, coordonează transporturi de reziduuri toxice de pe vasul (.....), ancorat în Portul Constanţa la staţia de epurare aparţinând Rafinăriei (.....) , judeţul Prahova, pentru a fi depozitate şi prelucrate acolo, în condiţiile în care staţia de epurare nu mai îndeplineşte condiţiile tehnice de prelucrare a reziduurilor, după neutralizare deşeurile urmând a fi depozitate la centrul de depozitare a produselor periculoase (.....), situat în comuna (.....), judeţul Prahova”, menţionează anchetatorii DNA.

Surse judiciare au declarat că Răzvan Alexe, care este unul dintre denunţători în cel mai nou dosar al lui Sebastian Ghiţă, şi apropiaţi ai acestuia erau cei care coordona transportul de deşeuri de pe nava Flaminia.

Surse judiciare au mai declarat pentru News.ro că un astfel de dosar a fost investigat la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, după ce a fost preluat de la Parchetul Tribunalului Prahova, iar ulterior procurorii PCA Ploieşti au declinat cauza către DIICOT Ploieşti. La acel moment procurorii DIICOT au făcut verificări în localitatea Târgşoru Vechi din judeţul Prahova, unde au existat informaţii că deşeurile ar fi putut fi depozitate, însă nu au găsit nimic, motiv pentru care au clasat dosarul.

Nava portcontainer Flaminia, sub pavilion german, care conţinea 23.000 de tone de deşeuri, între care fier vechi, şlam, dar şi deşeuri declarate foarte periculoase, a fost parţial distrusă într-un incendiu produs în anul 2012, când a luat foc în largul Oceanului Atlantic. În mai 2013, Flaminia a acostat în Portul Constanţa, aşteptând aprobări de la autorităţile române pentru a fi decontaminată de deşeuri periculoase şi reparată la Şantierul Maval Daewoo din Mangalia. Vasul a stat în România până la începutul lunii noiembrie 2013, când a plecat în Danemarca pentru continuarea procesului de decontaminare. În toată această perioadă au existat dezbateri privind locul în care deşeurile periculoase de pe vas ar fi trebuit descărcate şi tratate.

La începutul lui 2014, Flaminia a fost reparată în Şantierul Naval Daewoo Mangalia, iar în iulie 2014 a fost livrată proprietarului, după aproximativ cinci luni de reparaţii.

Articole recomandate

Comments