Cererea privind revocarea lui Victor Ciorbea din functie, transmisa comisiilor juridice

Cererea privind revocarea lui Victor Ciorbea din functie, transmisa comisiilor juridice

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au transmis comisiilor juridice solicitarea PNL privind revocarea din funcţie a lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, acestea urmând să se pronunţe prin raport până pe 28 februarie.

"Referitor la cererea de revocare, conform regulamentului, a fost trimisă comisiilor juridice care vor înainta, până pe data de 28 februarie, raportul comun. Urmează ca, în funcţie de raportul comun, să decidem mai departe. Aceasta a fost decizia Biroului, prin votul majorităţii. (...) La Senat avem un program foarte încărcat - până pe 14 februarie trebuie să elaborăm avizele din comisiile de specialitate pe cele două proiecte de lege privind graţierea, iar până pe 21 este raportul comisiei juridice. Deci, având în vedere acest calendar, plus săptămâna aceasta iarăşi foarte încărcată cu dezbaterile şi votul pe buget şi moţiunea de cenzură, am hotărât 28 februarie (termen pentru raport privind cererea de revocare - n.r.)", a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, luni, la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite.

Preşedintele PNL, Raluca Turcan, anunţa, pe 26 ianuarie, că liberalii au decis începerea demersurilor de revocare din funcţie a Avocatului Poporului, solicitând conducerii celor două Camere ale Parlamentului ca subiectul să fie pus pe ordinea de zi a unei şedinţe comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

"Vă solicităm să supuneţi dezbaterii şi votului, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, revocarea din funcţie a domnului Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, pentru încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează activitatea instituţiei pe care o conduce. Ne întemeiem solicitarea pe faptul că sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului cu privire la Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, încalcă dispoziţiile art. 1, alin. 1 din Legea nr. 35/1997 care dispune că 'instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice'", se arăta în textul solicitării PNL.

În documentul înaintat conducerii Camerei Deputaţilor şi Senatului, PNL menţiona că Legea nr. 90/2001 priveşte modalitatea în care se constituie şi se organizează Guvernul, cât şi condiţiile în care poate fi ocupată funcţia de ministru.

"Sesizarea cu excepţia de neconstituţionalitate a unei legi poate fi formulată de Avocatul Poporului, în raport cu scopul pentru care a fost înfiinţată instituţia, numai atunci când aceasta încalcă drepturile şi libertăţile cetăţenilor, adică dispoziţia legală priveşte o categorie de cetăţeni şi nu o situaţie particulară. În mod abuziv, şi în folosul unei singure persoane, Avocatul Poporului a formula şi a înaintat sesizarea Curţii Constituţionale", se explica în documentul citat.

Comments