Cetatea Alba Iulia, "asediata" din nou dupa 160 de ani. Competitie de airsoft in catacombele si sant...

Echipaţi că în teatrele de operaţiuni, cu diverse copii ale unor arme reale, practicanţii sportului apărut în 1970 în Japonia, au îmbinat fără să vrea istoria cu modernismul şi tacticile militare. Zeci de combatanţi înarmaţi până în dinţi s-au luptat pentru supremaţie în cea mai mare cetate din România-Alba Carolina. Armele lor trag cu bile, iar sportul acesta este născut din pasiunea pentru jocurile video sau aplicaţiile militare. Una dintre cele mai spectaculoase probe a fost cea de eliberare a unui ostatic din catacombele cetăţii. 

Cele mai bune echipe şapte echipe de AIRSOFT  s-au luptat pentru supremaţie la „Adventure Airsoft Contest”de la Alba Iulia. Competiţia s-a desfăşurat cu participarea unor echipe din Arad, Mediaş, Cluj-Napoca, Deva, Braşov, Sibiu, Turda, Luduş. Competiţia a fost organizată de Asociaţia de Airsoft “Super Daddys”, în colaborare cu Primăria Alba Iulia.

Evenimentul s-a desfăşura pe toată perioada zilei de sâmbătă, echipele intrând pe traseu la interval de 30 de minute. Participanţii au fost din Arad, Sibiu, Mediaş, Cluj-Napoca, Deva, Luduş, Braşov, Turda. Rezultatele concursului sunt următoarele: Locul VI - Ludus Dacicus, Locul V - WST, Locul IV - CSABV, Locul III - Enforcers, Locul II - Merr Kats, Locul I - CAM

Cel mai bun navigator - Ciuruş Tudor, Cel mai bun sniper – Vlad Dan, Cel mai bun grenadier - Axente Alin, Cel mai bun team lider - Gabriel Pârvu.


Echipele au avut de trecut mai multe probe cuantificate, în funcţie de dificultate, cu un anumit punctaj fiecare: eliberare ostatic, transport ostatic/VIP, prim-ajutor, tir cu echipa, ambuscadă, eliminare cuib de mitralieră, tir sniper, aruncarea grenadei la punct fix, orientare în teren. Pe tot parcusul traseului echipele au fost însoţite de arbitri, care au cronometrat şi punctat fiecare atelier în parte urmând ca la final să se stabilească câştigătorii.

Pentru a se familiariza cu acest sport, pe tot parcursul zilei, a fost deschis un atelier de tir gratuit deservit de airsofteri experimentaţi. Aici s-au putut executa trageri cu diverse tipuri de replici în diverse modele de ţinte şi se pot afla detalii despre armele reale de tip M4, AK 47, SVD. Airsoftul a început ca un joc de simulări militare, ulterior devenind sport şi în România (februarie 2010). Cultivă atât calităţile fizice, cât şi cele psihice ale practicanţilor amatori sau profesionişti, cu accent pe disciplină, fair-play şi spirit de echipă.

Comments