Ciamba: UE trebuie sa aiba norme si instrumente clare pentru identificarea celor din spatele atacuri...

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a subliniat miercuri, la o dezbatere desfăşurată la Bruxelles, că Uniunea Europeană trebuie să aibă norme şi instrumente clare pentru a-i putea identifica şi trage la răspundere pe cei care sunt în spatele atacurilor cibernetice, informează MAE.

Potrivit sursei citate, astfel de măsuri vor duce şi la creşterea credibilităţii instituţiilor europene în faţa cetăţenilor.

George Ciamba a participat la o dezbatere dedicată normelor de reglementare din spaţiul cibernetic, organizată de publicaţia Euractiv, la Bruxelles. Demnitarul român a fost intervievat, în direct, de ambasadorul Sorin Ducaru, consilier special al Global Commission on Cyber-stability şi fost asistent al secretarului general al NATO.

Discuţia s-a axat pe abordarea la nivel european a politicilor privind securitatea spaţiului cibernetic şi normele care îl guvernează.

Ministrul a subliniat importanţa pe care România o acordă dezvoltării domeniului IT şi economiei digitale. În dialogul cu Sorin Ducaru, Ciamba a menţionat adoptarea la ultimul Consiliu Afaceri Generale a unui document cuprinzător care oferă linii de acţiune în Uniunea Europeană pentru consolidarea capacităţii de răspuns a UE în faţa ameninţărilor cibernetice. Reacţia rapidă, creşterea nivelului de conştientizare în rândul cetăţenilor, o cooperare instituţională mai eficientă sunt printre măsurile care trebuie implementate pe plan comunitar, precizează MAE.

"La nivelul Uniunii Europene trebuie să avem la îndemână norme şi instrumente clare pentru a-i putea identifica şi trage la răspundere pe cei care sunt în spatele atacurilor cibernetice. Astfel de măsuri concrete vor duce la creşterea credibilităţii instituţiilor europene în faţa cetăţenilor", a spus ministrul George Ciamba, conform comunicatului.

În acelaşi timp, ministrul afacerilor europene a scos în evidenţă faptul că Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene promovează toate aspectele care privesc digitalizarea, prin măsuri care să ajute la dezvoltarea unor domenii precum economia digitală, inteligenţa artificială, calculul de înaltă performanţă sau consolidarea securităţii cibernetice. AGERPRES/(AS - autor: Antonia Niţă, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comments