Cine a fost Mircea cel Batran, domnitor al tarii Romanesti

Cine a fost Mircea cel Batran, domnitor al tarii Romanesti

Cine a fost Mircea cel Batran, domnitor al tarii Romanesti


La 23 septembrie 2024, se implinesc 638 de ani de la inscaunarea lui Mircea cel Batran ca domnitor al Tarii Romanesti intr-o perioada in care amenintarea expansiunii otomana in sud-estul Europei era in ascensiune. A fost una dintre cele mai importante figuri din istoria Romaniei, atat datorita longevitatii domniei sale, cat si a razboaielor purtate impotriva turcilor, dar mai ales a faptului ca el a desavarsit unitatea teritoriala a Principatului, careia i-au fost integrate stapaniri mai vechi sau mai noi pierdute de inaintasii lui.


Personalitatea lui, politicile sale interne si externe, precum si realizarile militare si diplomatice l-au facut sa ramana in constiinta colectiva ca unul dintre cei mai importanti voievozi ai tarii.


Cand a fost intemeiata Tara Romaneasca


Tara Romaneasca a fost fondata ca principat la inceputul secolului al XIV-lea de catre Basarab I, in urma unei revolte impotriva regelui Carol I al Ungariei. Cu toate acestea, prima mentiune documentara despre acest teritoriu situat la sud de Carpati si la vest de raul Olt dateaza dintr-un hrisov emis in 1246 de Bela al IV-lea al Ungariei catre voievodul Seneslau.


Tara Romaneasca a devenit un stat independent dupa Batalia de la Posada, care a avut loc in jurul datei de 10 noiembrie 1330. In 1417 a fost fortata sa accepte suzeranitatea Imperiului Otoman, dominare ce a durat mai bine de patru secole, pana in secolul al XIX-lea.


In anul 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, Valahia s-a unit cu Moldova, formand Principatele Unite Romane. Sapte ani mai tarziu, acestea au adoptat numele de Romania, iar in 1881 au devenit oficial Regatul Romaniei, potrivit Wikipedia. Dupa destramarea Imperiului Austro-Ungar si in urma rezolutiei din 1 decembrie 1918 a reprezentantilor alesi ai romanilor, Bucovina, Transilvania, precum si parti din Banat, Crisana si Maramures s-au alaturat Regatului Romaniei, formand astfel statul roman modern.


Cine a fost fondatorul Tarii Romanesti


Tara Romaneasca, cunoscuta de-a lungul istoriei si sub numele de Tara Rumaneasca, Valahia, Ungro-Vlahia, Wallachia sau Valacchia, a fost un stat feudal romanesc. Aceasta denumire se refera exclusiv la zona geografica ce corespunde, in mare parte, fostului principat cu acelasi nume, ocupand sudul Romaniei de astazi. Dupa numele primului domnitor, Basarab I, unii se refereau la aceasta regiune drept Basarabia sau Tara Basarabeasca, denumire care a fost pastrata de moldoveni pentru teritoriul din preajma Dunarii si a Marii Negre.


Totusi, exista o serie de legende, dar si studii istorice care sustin faptul ca adevaratul intemeietor al Tarii Romanesti ar fi fost un personaj misterios si semilegendar, cunoscut sub numele de Negru Voda. Acesta ar fi provenit din Tara Fagarasului, desi existenta sa nu este pe deplin atestata. Supranumele de Negru Voda i-ar fi fost atribuit deoarece numele sau real nu este cunoscut cu certitudine. Unele documente din acea perioada mentioneaza un feudal destul de puternic din Transilvania, care, intre anii 1290 si 1310, a trecut Carpatii si s-a stabilit la Campulung, in Valahia.


Negru Voda ar fi reusit sa uneasca cnezatele si voievodatele sud-carpatine si, dupa ce a alungat tatarii din zona, a fost ales domnitor. El s-a luptat cu feudalii locali de la sud de Carpati pe care i-a infrant si i-a transformat in vasalii sai. ,,Negru Voda, de natiune ungara, tatal lui Vlaicu, cucerise in 1310 acea parte din Valahia", scria cronicarul Nicolo Luccari, citat de Adevarul.ro.


Cine a fost Mircea cel Batran


Supranumit ,,principe intre crestini, cel mai viteaz si cel mai ager" de catre cronicarul german Johannes Leunclavius, in secolul al XVI-lea, Mircea s-a nascut in anul 1355, la Curtea de Arges. A fost fiul lui Radu I din dinastia Basarabilor, una dintre cele mai vechi familii nobiliare din Tara Romaneasca, si al doamnei Calinichia (doamna Ana sau Anca), care a fost cea de-a doua sotie a lui Radu I si a patra fiica a cneazului Lazar al Serbiei, potrivit Wikipedia.


Mircea cel Batran, una dintre cele mai importante figuri din istoria Romaniei

El a crescut intr-un context politic complicat, marcat de conflicte intre voievodatele romanesti si de amenintarea tot mai mare a expansiunii Imperiului Otoman. Datorita provenientei sale dintr-o familie de rang inalt, Mircea a fost educat cu scopul de a prelua conducerea tarii si a dobandit experienta necesara pentru a face fata provocarilor militare si diplomatice ale timpului sau.


Se pare ca Mircea a avut un frate mai mic, jupan Staico, care era mentionat intr-un singur document de danie al domnitorului pentru manastirea Snagov. Fostul domnitor al Tarii Romanesti a avut o singura sotie, doamna Mara, al carei chip se pastreaza pe tabloul votiv de la schitul Bradet.


In actele oficiale, Mircea cel Batran apare ca ,,In Hristos Dumnezeu, binecredinciosul si de Hristos iubitorul si singur stapanitorul, Io Mircea mare voievod si domn...". A fost domn al Tarii Romanesti intre 23 septembrie 1386 si noiembrie 1394 (sau mai 1395) si intre ianuarie 1397 si 31 ianuarie 1418.


Originea numelui ,,Mircea cel Batran"


Supranumele ,,cel Batran" nu face referire la varsta inaintata a domnitorului, ci a fost folosit in perioada de dupa moartea acestuia. Datorita faptului ca in Tara Romaneasca nu se obisnuia numerotarea domnitorilor, asa cum se proceda in Occident, Mircea a primit acest supranume postum pentru a putea fi deosebit de alti membri ai familiei domnitoare care purtau acelasi nume, si anume de nepotul sau Mircea al II-lea si de Mircea Ciobanul, cel care a domnit in secolul al XVI-lea.


De altfel, in traditia medievala, supranumele de acest tip era frecvent utilizat pentru a separa generatiile dinastice. Desi Mircea a murit in jurul varstei de 62 de ani, ,,cel Batran" simbolizeaza mai degraba respectul si longevitatea sa in politica. Mircea cel Batran insemna de fapt Mircea cel Vechi, adica cel provenit din batrani, din trecut, dar odata cu evolutia limbii romane, avea sa-si piarda sensul initial deoarece numele in sine s-a pastrat neschimbat, relateaza EnciclopediaRomaniei.ro.


In limbajul cancelariei medievale, supranumele ,,cel Batran" (n.n. - in slavona starii) semnifica faptul ca Mircea a fost cel dintai domnitor cunoscut cu acest nume. In istoriografia romana, Mircea cel Batran apare si sub numele de Mircea cel Mare.


Cum a devenit Mircea cel Batran domnitor al Tarii Romanesti


Mircea cel Batran a devenit domnitor al Tarii Romanesti in anul 1386, succedandu-i fratelui sau vitreg, Dan I, dupa ce acesta a murit in timpul unei campanii militare impotriva Ungariei. Unii istorici sugereaza faptul ca moartea lui Dan I, cel care fusese domnitor al Tarii Romanesti candva intre 1383 si 1385, ar fi fost suspecta si ca exista o serie de teorii potrivit carora Mircea ar fi fost implicat in inlaturarea acestuia pentru a putea urca pe tron.


De asemenea, potrivit unei cronici bulgaresti, Dan I ar fi fost asasinat de bulgarii condusi de tarul Ivan Sisman, dupa un conflict cu acesta, potrivit Historia.ro. Cu toate acestea, nu exista dovezi directe care sa confirme aceasta ipoteza, iar Mircea si-a consolidat rapid puterea dupa accederea la domnie. Mircea cel Batran a urcat pe tron intr-o perioada in care Tara Romaneasca se afla in plin proces de dezvoltare si de consolidare a economiei, armatei, administratiei si a Bisericii.


Din punct de vedere politic, principatul se afla in fata amenintarilor de expansiune, pe de-o parte, ale Regatului Ungar si ale Poloniei, care urmareau sa detina controlul asupra gurilor Dunarii, iar pe de alta parte ale Imperiului Otoman, aflat in plina extindere in regiunea Balcanilor. Mircea cel Batran a trecut la Domnul la 31 ianuarie 1418. Conform dorintei sale, el a fost ingropat la Manastirea Cozia, una dintre ctitoriile sale de pret. I-a urmat pe tronul tarii Romanesti fiul sau Mihail I, care i-a fost din 1408 asociat la domnie.


Principalele realizari ca domnitor ale lui Mircea cel Batran


In timpul domniei lui Mircea cel Batran, Tara Romaneasca a cunoscut o dezvoltare economica semnificativa, precum si o consolidare militara si o afirmare politica la nivel international, in special in sud-estul Europei. In plan extern, Mircea cel Batran a realizat aliante solide menite sa pastreze independenta tarii, mai ales cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, o relatie care era bazata pe interesul reciproc in lupta impotriva extinderii Imperiului Otoman.


Pe plan intern, domnitorul s-a concentrat pe intarirea puterii centrale, consolidarea si perfectionarea institutiilor statului, precum si pe organizarea fiscala si administrativa. In acelasi timp, el a incurajat comertul, care genera venituri importante pentru vistierie, prin acordarea unor privilegii comerciale negustorilor polonezi din Liov (in 1403 sau 1404 si 1409) si sasilor din Brasov (in 1413).


In plus, Mircea cel Batran a fost un sustinator al culturii, sprijinind activitatea calugarului Nicodim de la Tismana. De altfel, pe langa realizarile sale de ordin politic si militar, Mircea a fost ctitorul catorva biserici si manastiri, iar cea mai cunoscuta dintre ele este Manastirea Cozia, care a fost construita intre 1386 si 1388.


Fostul voievod roman a mai ridicat Manastirea Cotmeana (1388-1389) si Manastirea Snagov (1408), care sunt unele dintre cele mai importante capodopere ale arhitecturii medievale romanesti. Nu in ultimul rand, Mircea a sprijinit material si financiar si alte lacasuri de cult din tara, dar si de la Muntele Athos, asa cum se mentioneaza in lucrarea ,,Dictionar biografic de istorie a Romaniei" (Editura Meronia, 2008)


Confruntarile cu Imperiul Otoman


In timpul domniei lui Mircea cel Batran, Tara Romaneasca se afla sub amenintarea expansiunii Imperiului Otoman. Cea mai importanta batalie a fost cea de la Rovine, din 1395. Atunci, sultanul Baiazid I a traversat Dunarea cu o armata de peste 40.000 de soldati, insa, la 17 mai 1395, a fost infrant de oastea condusa de Mircea, care era formata din doar 12.000 de ostasi.


Cu toate acestea, dupa o alta confruntare care a avut loc langa Arges, Mircea a pierdut tronul, fiind nevoit sa se retraga in Transilvania. Otomanii l-au urcat in locul lui pe tron pe Vlad, cunoscut ca Vlad Uzurpatorul, relateaza Agerpres.ro. In toamna anului urmator, in calitate de principe crestin vasal al regelui maghiar, Mircea a participat la cruciada anti-otomana initiata de nobilii occidentali si condusa formal de regele Ungariei. Cruciada s-a incheiat, insa, dezastruos pentru crestini in Batalia de la Nicopole, in urma careia Mircea avea sa piarda Dobrogea.


In 1397, beneficiind de sprijinul militar al lui Sigismund, voievodul roman a reusit sa-si recupereze tronul in urma unei batalii pe raul Ialomita. In vara anului 1402, dupa infrangerea sultanului Baiazid I de catre Timur Lenk la Ankara, Imperiul Otoman a intrat intr-o perioada de anarhie. Mircea a profitat de aceasta situatie si, impreuna cu Sigismund, a organizat o campanie impotriva otomanilor. In 1404, a reusit sa-si restabileasca autoritatea asupra Dobrogei si, totodata, l-a sprijinit pe Musa Celebi, fiul lui Baiazid I, sa devina sultan.


Dupa moartea acestuia, sultanul Mahomed I si-a consolidat puterea, planificand o expeditie pentru a-l pedepsi pe voievodul valah. Pentru a evita o puternica ofensiva otomana, Mircea a semnat spre sfarsitul domniei sale, in 1415, un tratat de pace cu Imperiul Otoman. Acesta recunostea libertatea Tarii Romanesti in schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur si a trimiterii unui fiu al sau ca ostatic drept garantie.


Vezi si cine a fost Stefan cel Mare!


Comments