Cine da din coate mai tare ajunge parlamentar

Vânzoleala din ultima vreme, luptele interne, aruncarea peste bord a persoanelor incomode, competiţia dintre partide, au reuşit să arunce încă o umbră de neîncredere în clasa politică. Pe măsură ce trece timpul şi ne îndepărtăm de kilometrul zero al democraţiei în partide intră personaje din ce în ce mai slab pregătite, cu tot mai mare apetit pentru înavuţire. Instituţiile publice au devenit oficine pentru sinecure.

În timp ce bugetarii de rând, cei ce duc greul au salariile oneste, cei angajaţi pe criterii politice, pentru care de fapt se înfiinţează posturi, au salarii de nababi.

În timp ce sistemul bugetar este împărţit în două categorii, furnicuţele şi trântorii, sistemul politic riscă să devină un domeniu exclusivist, al trântorilor. Singurul efort pe care îl fac este să lupte în interiorul partidului, pentru un loc cât mai în faţă.

Sfârşitul lunii august este decisiv pentru stabilirea locurilor eligibile pe listele electorale. Cei  mai mulţi eligibili sunt abonaţi. Ei şi-au câştigat poziţiile în partid cu ani în urmă. Dată fiind situaţia de pe scena politică, zdruncinată din toate părţile, nimeni nu se poate menţine decât dacă se agaţă cu unghiile de scaun. La cea mai mică neatenţie, cineva îi ia locul. Dacă a privit cumva câş spre şef, este exclus. Dacă trece pe lângă şef şi are şiretul desfăcut, nu mai pupă un loc bun nicăieri.

    După categoria privilegiată a candidaţilor veşnici, urmează categoria veşnicilor aspiranţi. Dacă au pierdut trenul de acum patru ani, nu disperă şi îşi încearcă norocul din nou. Dacă vor pierde, peste patru ani vor face o nouă încercare. Ar fi suficient să rămânem la aceste două categorii de politicieni ca să înţelegem de ce Parlamentul are o cotă de încredere atât de scăzută.

De-a lungul timpului s-au căutat soluţii. S-a crezut că votul uninominal va ridica Parlamentul la un nivel mai acceptabil. Nu a fost să fie. S-a încercat alegerea parlamentarilor pe colegii, ca să fie mai aproape de alegători. Se renunţă şi la acest sistem. După experimentele eşuate, se revine la sistemul pe listele de partid. Dacă într-un judeţ existau cinci colegii, însemna că intrau în competiţie cinci candidaţi dintr-un partid pentru fiecare cameră. Acum va fi o singură listă.

Care sistem este mai potrivit pentru partidele de azi? PSD şi-a schimbat liderul din 2012. Prin urmare se modifică lista preferaţilor. Oamenii lui Ponta vor fi puşi pe tuşă. Intră pe liste oamenii lui Dragnea. La PNL lucrurile sunt şi mai complicate. Fără să se spună în mod deschis, în PNL sunt încă două partide. Cumva trebuie împăcate ambele tabere. Că se va lăsa cu supărări în toate părţile este mai mult decât sigur. Ar fi nevoie de un parlament cu mii de locuri pentru a mulţumi toţi aspiranţii. Dar nici atunci nu ar fi linişte şi pace în interiorul partidelor.

Totuşi, la un moment istoric dat, şi Parlamentul va trebui să se ridice la înălţimea aştepărilor populaţiei. Când va veni acel moment nu se ştie. În niciun caz la alegerile din 2016 nu se va produce selecţia calitativă mult aşteptată. Pe ici pe colo mai apare câte o personalitate, însă oamenii oneşti, cinstiţi şi bine pregătiţi nu sunt compatibili cu mâncărimea din partide.

Ce pot face alegătorii? Mai nimic. Oferta este atât de slabă încât se votează tot după vechiul criteriu al alegerii celui mai mic rău. Care este răul cel mai mic în 2016, PSD sau PNL?  Când candidaţii sunt decişi de sus, după cât de tare pot da din coate fiecare, nu se mai poate vorbi decât despre un joc al şanselor, ca la jocul de cărţi.