Cine plateste taxele notariale - vanzatorul sau cumparatorul? (PUBLICITATE)

Cine plateste taxele notariale - vanzatorul sau cumparatorul? (PUBLICITATE)

Cine plateste taxele notariale - vanzatorul sau cumparatorul? (PUBLICITATE)


Incheierea actelor la notar presupune achitarea mai multor tipuri de taxe


Daca ai nevoie sa inchei o tranzactie imobiliara, cu
siguranta ai o serie de intrebari cu privire la ce ai de facut, mai exact, fie
din postura vanzatorului, fie din cea a cumparatorului - iar asta cu atat mai
mult daca n-ai mai trecut niciodata prin asa ceva. De regula, cele mai multe
curiozitati ale clientilor sunt legate de formalitatile legale implicate
de acest proces, incluzand aici atat accesarea unei finantari bancare, cat si
incheierea efectiva a contractului de vanzare-cumparare, la notar. Cea din urma
etapa prezinta, de regula, un interes deosebit nu doar pentru ca presupune
indeplinirea anumitor conditii legale, ci si pentru ca implica anumite costuri.
Din cele de mai jos poti afla mai multe detalii practice despre acest subiect,
incepand cu cine plateste taxele
notariale (vanzatorul sau cumparatorul) si cum se calculeaza acestea.


Plata taxelor notariale - vanzatorul sau cumparatorul?


De cele
mai multe ori, achitarea taxelor notariale cade in sarcina cumparatorului unei
proprietati imobiliare - un lucru cat se poate de firesc, de altfel, avand in
vedere ca acesta este cel care dispune de ,,lichiditati" intr-o tranzactie. De
mentionat este, cu toate acestea, ca responsabilitatea de a achita taxele
notariale nu ii revine in mod obligatoriu celui care face achizitia - aceasta
fiind, mai degraba, rezultatul practicii. Asa se face ca, in anumite cazuri,
cele doua parti implicate intr-o tranzactie pot conveni sa imparta aceste
cheltuieli - sau chiar ca acestea sa revina integral proprietarului care vinde. Este evident insa ca, in asemenea situatii,
achitarea onorariului notarial de catre vanzator va fi ,,acoperita", in cele din
urma, tot din suma incasata de catre acesta de la cumparator.


Cum se calculeaza taxele notariale?


In cazul in care
suportarea taxelor notariale cade in sarcina ta, in calitate de cumparator, cu
siguranta esti interesat sa afli cat va trebui, mai exact, sa scoti din buzunar
pentru acestea. Mai intai
de toate, trebuie sa stii ca suma pe care o vei avea de platit la notar se
calculeaza in functie de pretul de vanzare declarat sau pe baza grilelor
notariale privind valorile imobiliare minime. ,,Daca pretul convenit de parti pentru imobil este inferior celui rezultat
din expertizele UNNPR privind valorile proprietatilor imobiliare, onorariul
notarial se va calcula folosind valoarea rezultata din aceste expertize. [...] Este recomandat ca
partile sa declare pretul convenit in realitate si in actul de
vanzare-cumparare deoarece nedeclararea valorii reale a tranzactiei poate avea
atat consecinte penale (evaziune fiscala), dar si civile, cu privire la
posibilitatea anularii actului pentru motivul pretului fictiv sau derizoriu", explica reprezentantii legeaz.net.


Taxe notariale vanzare locuinta


Potrivit acestora, cheltuielile care ii revin cumparatorului sunt compuse din
onorariul pentru autentificarea contractului de vanzare-cumparare, acestuia
adaugandu-i-se taxa de intabulare datorata Agentiei Nationale de Cadastru si
Publicitate Imobiliara (ANCPI) si, respectiv, onorariul autentificarii
contractului de ipoteca (in cazul proprietatilor achizitionate prin credit).
Spre exemplu, potrivit calculatorului de taxe notariale disponibil pe legeaz.net, cumparatorul unei locuinte in valoare de 60.000 de
euro, prin credit, ar avea de achitat aproximativ 3.675 de lei pentru
autentificarea contractului de vanzare, 1.212 lei pentru autentificarea
contractului de credit si, respectiv, circa 443 de lei taxa de intabulare catre
ANCPI; cei care ar face achizitia printr-un credit cogarantat de catre stat ar
beneficia, insa, de o reducere importanta, avand de achitat doar autentificarea
contractului de vanzare (2.573 de lei) si taxa catre ANCPI (tot 443 de lei).


Taxe notariale teren


In cazul
in care proprietatea achizitionata este un teren, raspunsul la intrebarea cine
plateste taxele notariale - cumparatorul sau vanzatorul - este acelasi.
Procedura de calcul nu difera in mod substantial de situatia cumpararii unei
locuinte, cu deosebirea ca un teren poate fi achizitionat printr-un credit ipotecar standard, insa nu si printr-un imprumut
cogarantat de catre stat, respectiv Noua Casa. Astfel, pentru o proprietate in
valoare de 20.000 de euro, pentru care se apeleaza la un credit, cumparatorul
ar trebui sa plateasca 1.566 de lei pentru autentificarea contractului de
vanzare, 675 de lei pentru autentificarea contractului de credit si, respectiv,
circa 148 de lei pentru taxa de intabulare. In cazul in care tranzactia este
sustinuta exclusiv din fonduri proprii, din&
cele de mai sus se va scadea suma datorata pentru autentificarea
contractului de credit.



Cuantumul
onorariului notarial difera in functie de valoarea imobilului achizitionat, fie
el locuinta sau teren


Obligatiile vanzatorului


In
procesul de concretizare a tranzactiei, in responsabilitatea vanzatorului intra
eliberarea mai multor documente implicate de procedura legala. Cand vine vorba
de incheierea actelor la notar, insa, sunt sanse mari ca acesta sa nu aiba
sarcini suplimentare. Exceptie fac situatiile in care obiectul vanzarii il face
un imobil mai scump de 450.000 de lei - pentru care vanzatorul-persoana fizica
va trebui sa achite un impozit pe venit a carui formula de calcul presupune
aplicarea unei cote unice de 3% la suma care depaseste acest prag. Pe de alta
parte, in cazul locuintelor nou-construite, vanzatorul-persoana juridica
platitoare de TVA va datora statului si acest impozit. (De mentionat este ca
pentru imobilele de pana la 450.000 de lei se aplica o cota de TVA de 5%, in
vreme ce, pentru locuintele ce depasesc aceasta suma, vanzatorul trebuie sa
achite TVA-ul normal, respectiv 19%.)&


Obligatiile cumparatorului


Dincolo de cautarea (si gasirea!) locuintei visate,
cumparatorul are de indeplinit cateva sarcini importante in procesul de
concretizare a unei tranzactii imobiliare. Mai intai de toate, acesta trebuie
sa se asigure ca dispune de finantarea necesara pentru o asemenea achizitie,
apoi sa faca toate demersurile pentru a obtine un credit de la banca - facand
rost (inclusiv de la vanzator) de actele care trebuie sa fie incluse in dosarul
de credit (si, apoi, la notariat). In calcularea bugetului, el va trebui sa
includa atat avansul pe care va trebui sa-l achite vanzatorului, cat si o serie
de cheltuieli aditionale pe care
le presupune incheierea unei tranzactii imobiliare - incluzand aici, desigur,
si taxele notariale.


Care sunt actele necesare pentru vanzarea unei locuinte


Pentru a vinde si, respectiv, cumpara o locuinta, cele
doua parti implicate intr-o tranzactie trebuie sa prezinte la notariat o serie
de documente. Printre acestea se numara: actele de identitate ale vanzatorului
si cumparatorului; certificatul/certificatele de casatorie si eventualele conventii
matrimoniale; eventualele procuri in vederea reprezentarii la semnare de
catre& o terta parte; actele de
proprietate ale imobilului; documentatia cadastrala si incheierea de
intabulare; certificatul de atestare fiscala; adeverinta de la asociatia de proprietari
(daca e cazul); ultimele facturi si chitante pentru plata utilitatilor; alte
acte din istoricul proprietatii; certificatul de performanta energetica a
imobilului.


Actele necesare pentru vanzarea unui teren


Dupa ce ai
aflat cine plateste taxele notariale in
cazul vanzarii unui teren, probabil vrei sa stii si ce acte sunt necesare
pentru incheierea tranzactiei - indiferent in sarcina cui cade sa faca rost de
acestea, respectiv a vanzatorului sau a cumparatorului. Per ansamblu,
situatia este similara celei in care obiectul contractului de vanzare-cumparare
il face o locuinta. Deosebirea consta in aceea ca, in cazul in care este vorba
despre un teren, devin irelevante certificatul de atestare fiscala, adeverinta de
la asociatia de proprietari, dovada achitarii ultimelor facturi - si, evident,
certificatul de performanta energetica.


Sursa foto: Pixabay.com


Comments