Cine sunt deputatii care au folosit autoturismul BMW seria 7, inchiriat de la MAI. Vela spunea ca a...


Camera Deputatilor a transmis, vineri, intr-un punct de vedere oficial catre Libertatea, numele parlamentarilor care au folosit masinile de lux inchiriate in baza unui contract de comodat, de la Ministerul de Interne.


Ministrul de Interne, Marcel Vela afirma, vineri, intr-o conferinta de presa, ca in mandatul lui Carmen Dan au fost cumparate si un BMW seria 7 si 4 autoturisme Volkswagen Touareg "pentru protectia demnitarilor PSD", in loc ca banii sa fie folositi pentru dotarea Politiei cu pistoale si masini.


Vela preciza ca a cerut Camerei Deputatilor sa returneze masinile de lux.


Camera Deputatilor: BMW-ul seria 7, folosit de vicepresedintii PNL

Intr-un punct de vedere oficial, Camera Deputatilor a transmis detalii despre autoturismul BMW seria 7, care a fost preluat de institutie, de la Ministerul de Interne, in baza unui contrat de comodat, la data de 4 aprilie 2017.


De la aceasta data si pana in 24 mai 2017, Directia de Transporturi a Camerei Deputatilor a efectuat probe de traseu si a pregatit autovehiculul in vederea alocarii la post, iar din 24 mai 2017, pana la data de 1 februarie 2018, autoturismul a fost folosit pentru activitati de protocol ale Camerei Deputatilor, respectiv pentru vizitele oficiale ale delegatiilor straine.


De la 1 februarie 2018, pana la 1 septembrie 2018, autoturismul a fost folosit exclusiv de Cabinetul vicepresedintelui Camerei Deputatilor, liberalul Ben Oni Ardelean, iar de la 1 septembrie si pana in 6 ianuarie 2020, a fost folosit de Cabinetul vicepresedintelui din partea PNL Marilen Pirtea.


Marilen Pirtea: "BMW-ul pe care il folosesc eu este mai vechi, Iordache umbla cu unul mai nou"

Deputatul Marilen Pirtea a declarat, pentru Libertatea, ca masina care i s-a alocat de la Camera Deputatilor, pentru faptul ca este membru in conducerea institutiei, este un BMW mai vechi, si ca nu crede ca este cel despre care a vorbit ministrul Marcel Vela.


El a mai precizat ca masinile mai noi au fost alocate celor de la PSD, precum Florin Iordache, si el membru in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor.


"Noua, celor de la Opozitie, ni s-au dat masinile mai vechi", a spus el, precizand ca nu stie de unde sunt aceste autoturisme.


Comments