Ciolos: Centrul pentru Dialog si Cooperare in domeniul proiectelor energetice, infiintat la Bucuresti

Ciolos: Centrul pentru Dialog si Cooperare in domeniul proiectelor energetice, infiintat la Bucurest...

Înființarea Centrului pentru Dialog și Cooperare în domeniul proiectelor energetice la București a fost anunțată de premierul Dacian Cioloș, sâmbătă, la ședința plenară a Summitului de Cooperare în format 16+1, de la Riga, Letonia, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis AGERPRES.

"Sunt bucuros că primul punct al intervenției mele astăzi este anunțul oficial privind înființarea Centrului pentru Dialog și Cooperare în domeniul proiectelor energetice la București. El reprezintă o dovadă în plus a sprijinului nostru consistent și a angajamentului nostru față de cooperarea în format 16+1. Unul dintre principalele obiective ale Centrului este consolidarea formatului nostru de cooperare. Ea se va realiza prin extinderea acquis-ului realizat în domenii comerciale și tehnologice legate de energie, la domenii precum: energia regenerabilă, rețelele inteligente, eficiența energetică, tehnologia cărbunelui curat și energia nucleară", a afirmat premierul Cioloș în intervenția sa.

Potrivit premierului, Centrul va juca și un rol important în schimbul de cunoștințe și va promova o imagine mai clară a oportunităților existente pe dinamica piață chineză pentru companiile europene.

"Reprezentanții guvernelor și comunităților de afaceri din țările noastre se vor întâlni în câteva săptămâni, la București, și vor elabora viitoarea agendă de activități a Centrului. În plus, un târg și o expoziție în domeniul energiei, în format 16+1, sunt programate a se desfășura la București în primul trimestru al anului 2017", a anunțat Cioloș.

În intervenția sa, prim-ministrul român s-a referit și la fluxurile comerciale și contactele interumane, care, potrivit șefului Executivului de la București, sunt "factori generatori de conectivitate și dezvoltare".

"Schimburile comerciale care s-au intensificat constituie un motor important al economiilor noastre. Contăm pe sprijinul continuu al autorităților chineze în accelerarea procedurilor de aprobare a accesului pe piață. De exemplu, exporturile noastre agroalimentare către China constituie un potențial important pentru echilibrarea deficitelor noastre comerciale", a spus Cioloș.

Conform prim-ministrului, contactele interumane reprezintă o resursă esențială pentru extinderea conectivității și inovării. "În acest an, am introdus în programa noastră școlară limba chineză. Aș dori, de asemenea, să subliniez necesitatea intensificării cooperării și schimburilor noastre comerciale în sectorul turismului. Toate acestea ar contribui în mod substanțial la dezvoltarea socio-economică, dar și a unei mai bune înțelegeri între culturile noastre", a mai spus Cioloș.

Premierul Dacian Cioloș a participat sâmbătă la cea de a 5-a reuniune a șefilor de guverne din statele Europei Centrale și de Est și China, în format 16+1, organizată la Riga, în Letonia.

AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cerban, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comments