Cod portocaliu de ninsori. Viscolul da peste cap traficul din tara. Unde se circula in conditii de i...

Codul portocaliu de ninsori și viscol a afectat traficul în mai multe județe din țară, unde se circulă în condiții de iarnă. Potrivit Centrului Infotrafic, circulația în județul Suceava se desfășoară cu dificultate din cauza ninsorilor. Totodată, polițiștii au oprit circulația camioanelor de mare tonaj pe DN17, în zona Pasului Mestecăniș, pentru ca utilajale de deszăpezire să intervină.

Zăpada și viscolul au blocat temporar traficul pe drumul național 18, în Pasul Tihuța, care face legătura între Transilvania și Moldova, să se desfășoare cu dificultate. Iarna a făcut deja primele victime. În această dimineață, trei oameni au ajuns la spital, după au fost implicați în două accidente rutiere.

Cod portocaliu de ninsori. Viscolul dă peste cap traficul. Unde se circulă în condiții de iarnă

Șoferi opriți în trafic de polițiști la urcare în Pasul Tihuța

„În Pasul Tihuţa începând de duminică noaptea şi până la ora 10.00 au acţionat şapte utilaje de deszăpezire care au folosit o sută de tone de material antiderapant. În această zonă circulaţia se desfăşoară cu dificultate deoarece ninge viscolit, iar vântul puternic reaşează zăpada în spatele utilajelor de deszăpezire, la câteva secunde după ce acestea au trecut.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud (CJSU), plt. maj. Marius Rus, pentru Mediafax.ro

Stratul de zăpadă măsoară deja 15 centimetri. De aceea, polițiștii au fost mobilizați să oprească autovehiculele de mare tonaj, la urcare în Pasul Tihuța. Oamenii legii le cer șoferilor să monteze lanțuri. Totodată automobilele sunt oprite pentru a verifica dacă sunt dotate cu anvelope de iarnă.

Cod portocaliu de ninsori. Viscolul dă peste cap traficul. Unde se circulă în condiții de iarnă

Oamenii au fost nevoiți să împingă mașina pe drumul acoperit cu zăpadă din Pasul Tihuța

În Pasul Tihuţa, până la graniţa cu judeţul Suceava, cele şapte utilaje folosite de Secţia de Drumuri Naţionale Bistriţa fac faţă cu greu viscolului puternic, însă circulaţia este deschisă.

Drumarii acționează cu alte două utilaje de deszăpezire pe drumul național 17D, care face legătura între Bistrița și județul Maramureș. Zece tone de material antiderapant au fost folosite pentru a topi zăpada și gheața de pe șosea.

Drumul Naţional 15 A Bistriţa – Mureş este deszăpezit un singur utilaj care a folosit zece tone de material antiderapant.

Se circulă în condiţii de iarnă și în județul Covasna

„În judeţul Covasna ninge abundent în Pasul Oituz, pe DN11, între km 79 – 89. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire. În judeţul Suceava, trafigul greu este restricţionat pe DN17 între Vatra Dornei şi Câmpulung pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acţioneze. În judeţul Maramureş, se circulă mai îngreunat din cauza ninsorii pe DN1C, între localităţile Valea Chioarului şi Mesteacăn, pe DN18 între localităţile Baia Sprie şi Sighetu Marmaţiei, şi pe DN19, în zona Pasului Huta. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire. În condiţii de iarnă se circulă şi în judeţul Sibiu, însă mai îngreunat (viteză redusă, aprox.40 km/h) se circulă pe DN14 între Sibiu şi Mediaş şi pe DN14A, între Mediaş şi Blăjel”, anunţă Centrul Infotrafic.

În judeţul Cluj, pe DN1-E60, traficul a fost întrerupt duminică dimineață, după ce două camioane au derapat. Și în această zonă ninge.

Pe autostrada A3 Turda – Gilău ninge slab, însă carosabilul este negru iar valorile de trafic sunt reduse, anunță poliţiştii.

Zăpada s-a depus și în județul Gorj, pe DN67C Novaci – Rânca, între kilometri 22 și 34. Drumarii acționează acolo cu două utilaje de deszăpezire și de împrăștiere a materialului antiderapant. Totodată, pe DN66 , Bumbești Jiu – Petroșani, sunt semnalate precipitații sub formă de lapoviță.

„Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa carosabilul este uscat, însă se circulă în condiţii de vânt puternic, iar pe A1 Bucureşti – Piteşti traficul rutier între km 49 şi 120 se desfăşoară în condiţii de ploaie şi vânt puternic. În condiţii similare (ploaie şi vânt puternic) se circulă şi pe A3 Bucureşti – Ploieşti”, anunţă Centrul Infotrafic.

Ninsorile îngreunează traficul în județul Suceava

Din cauza ninsorilor, circulația autovehiculelor grele a fost întreruptă pe tronsonul dinspre Vatra Dornei spre Mestecăniș timp de jumătate de oră pentru ca utilajele de deszăpezire să curețe drumul.

Potrivit prefectului județului Suceava, aceeași măsură a fost luată și pentru tronsonul de durm dinspre Mestecăniş spre Câmpulung Moldovenesc.

În zonă acţionează 11 utilaje de deszăpezire şi urmează ca numărul acestora să fie suplimentat cu alte patru.

Circulația pe drumurile din Valea Jiului, dată peste cap

Ninsoarea puternică a îngreunat circulaţia pe principalele drumuri din Valea Jiului, în ciuda faptului că utilajele de deszăpezire au intervenit. Viscolul puternic a făcut munca drumarilor în zadar.

În Petroşani, pe DN 66,  la primele ore ale dimineţii, stratul de zăpadă era consistent şi se circula în condiţii de iarnă cu vizibilitate redusă, iar poliţiştii le recomandau conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelope pentru sezonul rece.

zapada valea jiului

Circulaţia rutieră a fost îngreunată de ninsoare şi pe DN 66A, DN66 mai ales în segmentul Peştera Bolii, dar şi pe DN 7 Petroşani-Voineasa în Cheile Jieţului.

Drumarii din Petroşani au ieşit la deszăpezire şi au răspândit tone de material antiderapant, dar viscolul a întors zăpada pe carosabil. Chiar dacă săptămâna trecută își prezentau utilajele în fața primarului și se lăudau că sunt gata de intervenție, ieri s-a dovedit că au prea puține echipamente.

Astfel, străzile din interiorul localității au rămas înzăpezite mult după orele dimineții spre disperarea localnicilor. Meteorologii au emis o atenţionare cod portocaliu de ploi şi ninsori.

Comments