Cofondatorul Woodstock anunta aniversarea a 50 de ani de la festival cu trei zile de muzica organiza...

Michael Lang, unul dintre cofondatorii Woodstock in 1969, a anuntat aniversarea a 50 de ani de la legendarul festival cu trei zile de recitaluri muzicale, ce vor avea loc in luna august la Watkins Glen, in statul New York, a informat miercuri revista Rolling Stone, citata de EFE, titrat de Agerpres.

“Se va canta hip-hop, rock si ceva pop, si vor fi prezente trupe legendare ale acestui festival”, a spus Lang referitor la lista “eclectica” de artisti de pe afisul viitorului Woodstock, programat intre 16 – 18 august, si care mizeaza pe prezenta a peste 40 de grupuri.

Lang si-a exprimat dorinta ca publicul sa fie reprezentat de toate generatiile, cum s-a intamplat la evenimentul aniversar din 1994, participantii putand beneficia de cazare tip “glamping”, care imbina tendinta glamour cu campingul, corturile fiind dotate cu “paturi king”, scaune si veioza. El a precizat ca publicul va avea un acces mai usor la toaletele mobile, “mai curate, mai spatioase si mai mari”, departe de peisajul dezolant de odinioara. A fost una din problemele editiei aniversare din 1999 a festivalului, care pe langa salubritate s-a confruntat si cu un deces de supradoza si cu numeroase cazuri de agresiune sexuala.

Acel Woodstock a fost comparat cu “un party MTV”, a spus organizatorul, precizand ca anul acesta doreste “sa se revina radacinile originale si sa existe mai mult control”. Alegerea localitatii Watkins Glen se datoreaza faptului ca festivalul original a avut loc de fapt, la Bethel, tot in statul New York. Festivalul din august 1969, descris ca ”trei zile de pace si muzica”, este considerat unul dintre momentele cheie ale istoriei muzicii si contraculturii anilor ’60.

Biletele vor fi scoase la vanzare in februarie, cand se vor anunta si artistii, numarul persoanelor participante fiind estimate la sase zerouri. Evenimentul doreste sa se detaseze de festivaluri mai tinere precum Coachella, care se numara totusi “printre putinele care au un impact social”, este de parere Lang.

“Woodstock, la fondarea sa, se baza pe schimbare si activism social, un model pe care doreste sa-l repete la aceasta editie, imprimand energie tinerilor prin evenimente muzicale, cinematografice si activitati non profit destinate unor cauze precum lupta impotriva incalzirii globale”, a precizat Lang.

Multi dintre artistii care au participat la Woodstock in 1969 nu mai sunt astazi in viata. Printre muzicienii care inca sustin spectacole se numara Joan Baez, Roger Daltrey, Pete Townshend de la The Who, David Crosby, Neil Young, Graham Nash, sau Stephen Stills de la trupa Crosby, Stills, Nash and Young.

In ce priveste artistii participanti, Lang a evitat sa se pronunte, dar a asigurat ca nu vor exista reuniuni de trupe sau grupuri care au cantat la festivalul Woodstock original.

Intrebat daca este posibil ca fostii componenti ai trupei Crosby, Stills, Nash and Young sa-si lase deoparte divergentele, el a raspuns ca “a vorbit cu fiecare separat” si ca a fost “un dezastru”.

Foto: 94-3 The Drive

Comments