COLIZIUNE FRONTALA Accident cu cinci victime

COLIZIUNE FRONTALA – Accident cu cinci victime in Bistrita-Nasaud

COLIZIUNE FRONTALĂ Cinci persoane au fost implicate într-un accident produs sâmbătă după-masă.

COLIZIUNE FRONTALĂ Evenimentul rutier a avut loc în județul Bistrița-Năsăud, pe DN 17D, în urma coliziunii dintre două autoturisme.

Un bărbat de 46 ani din comuna bistrițeană Rebra, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Mocod, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un alt autovehicul.

Acesta era condus regulamentar de un tânăr de 22 de ani din Dej.

În urma impactului, cele două persoane care se aflau în mașina care se deplasa regulamentar au rămas încarcerate. A fost nevoie de intervenția celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru a fi scoase în siguranță.

Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare. Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului s-a ales cu dosar penal pentru vătămare din culpă.

Traficul pe DN 17D, în zona unde s-a produs accidentul, s-a desfășurat cu greutate pe timpul intervenției echipajelor medicale și a polițiștilor care au efectuat măsurători la fața locului.

sursa info

citeşte şi  ULTIMA ORĂ/ACTUALIZARE – O persoană încarcerată în urma unui accident la Copalnic Mănăştur (VIDEO)

Comments