Consiliul de Securitate decide vineri daca Palestina va adera la ONU, o recunoastere de facto a stat...


Consiliul de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) urmeaza sa voteze vineri, 19 aprilie, in privinta cererii statului palestinian de a fi primit ca membru cu drepturi depline al organizatiei, au declarat agentiei Reuters mai multi diplomati, potrivit Agerpres.


Se asteapta insa ca Statele Unite, cel mai apropiat aliat al Israelului, sa blocheze demersul, deoarece acesta ar insemna recunoasterea efectiva a statului palestinian.


Votul celor 15 membri ai Consiliului este programat la ora locala 15.00 (19.00 GMT). Obiectul este un proiect de rezolutie prin care se recomanda celor 193 de membri ai Adunarii Generale a ONU ,,sa fie admis Statul Palestina ca membru al Natiunilor Unite", arata sursele Reuters.


Pentru adoptarea rezolutiei este nevoie de cel putin noua voturi, in conditiile in care nu isi exercita dreptul de veto niciunul din cei cinci membri permanenti ai Consiliului - SUA, Regatul Unit, Franta, Rusia si China.


Diplomatii afirma ca americanii ar putea fi nevoiti sa recurga la veto, deoarece textul ar putea intruni pana la 13 voturi.


Algeria, membra nepermanenta a Consiliului, care a propus rezolutia, a cerut ca votul sa aiba loc joi dupa-amiaza, odata cu reuniunea forului de conducere al ONU privind Orientul Mijlociu, la care sunt asteptati mai multi ministri.


SUA nu cred ca demersul va duce la solutia ,,cu doua state"


Statele Unite au afirmat ca infiintarea unui stat palestinian independent ar trebui sa aiba loc prin negocieri directe intre parti, nu in cadrul Natiunilor Unite.


Ambasadoarea americana la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat miercuri ca ,,nu vedem cum o rezolutie in Consiliul de Securitate ne va aduce intr-o situatie in care putem gasi o cale catre (...) o solutie cu doua state" (israelian si palestinian, n.r..).


Palestinienii au in prezent statut de observator la ONU - o recunoastere de facto a statalitatii in Adunarea Generala, in 2012.


Cererea de aderare cu drepturi depline trebuie necesita insa aprobarea Consiliului de Securitate, urmata de votul favorabil a cel putin doua treimi din cei 193 de membri ai Adunarii.


Ce teritorii revendica palestinienii


Consiliul de Securitate a sprijinit multa vreme perspectiva a doua state alaturate, cu frontiere sigure si recunoscute.


Palestinienii doresc ca statul lor sa cuprinda Cisiordania, estul Ierusalimului si Fasia Gaza, teritorii controlate de Israel din 1967.


Dupa acordurile de la Oslo intre Israel si Autoritatea Palestiniana, de la inceputul deceniului 1990, s-au facut putine progrese catre crearea unui stat palestinian.


Demersul palestinian la ONU are loc la sase luni de la inceputul razboiului din Gaza intre Israel si gruparea islamista palestiniana Hamas, in timp ce statul evreu permite extinderea coloniilor in Cisiordania ocupata.


Foto: Profimedia Images


Comments