Consiliul Judetean si AJF au distribuit echipament sportiv fotbalistilor maramureseni

Consiliul Judetean si AJF au distribuit echipament sportiv fotbalistilor maramureseni

Reprezentantii Consiliului Judetean Maramures si ai Asociatiei Judetene de Fotbal Maramures au distribuit echipamentul sportiv pentru echipele de Ligile 4 si 5, in baza proiectului ,,Dezvoltarea activitatii fotbalistice in judetul Maramures la nivel de copii, juniori si seniori".

Acest proiect a fost realizat conform acordului de cooperare incheiat intre intre Consiliul Judetean Maramures si Asociatia Judeteana de Fotbal Maramures, institutia judeteana alocand suma de 500.000 de lei. Zoltan Szekely, presedintele AJF Maramures a aratat ca in baza acestui proiect au fost deja distribuite mingi pentru echipele de copii si juniori participante in campionatele Under 15 Elite, Under 13 si Under 11, urmand ca, la sfarsitul acestei luni, sa primeasca mingi si echipele participante la interliga de iarna - Trofeul ,,Gheorghe Ene" si Trofeul ,,Gheorghe Ola".

In baza aceluiasi proiect, in cadrul festivitatii care a avut loc la Consiliul Judetean Maramures, au primit echipament sportiv si echipele de seniori care participa la Ligile 4 si 5, respectiv mingi pentru echipele de juniori din Liga 4.

In mesajul sau, presedintele AJF Maramures, Zoltan Szekely a multumit Consiliului Judetean pentru adoptarea acestui proiect atat de important pentru toti iubitorii de fotbal, dar in special pentru jucatori. "O mare parte din bani i-am cheltuit deja, prin premierea cu cupe si medalii a echipelor participante la editia trecuta. Mai mult, toate echipele care s-au inscris in acest an la nivelul copii si junior au fost premiate cu mingi", a aratat Zoltan Szekely.

La festivitatea de luni au fost premiate echipele de seniori care au primit echipamente sportive, respectiv sort, jambier, tricou si o geanta pentru cei din Liga a 5-a si sort, jambier, tricou, trening si mingi pentru cei din Liga a IV-a.

V. Gherman

Comments