CONTROALE IN TRAFIC – Traxiurile,  verificate de politisti

CONTROALE IN TRAFIC – Traxiurile, verificate de politisti

CONTROALE IN TRAFIC – Traxiurile, verificate de politisti

CONTROALE ÎN TRAFIC. Poliția Română a desfășurat o acțiune, la nivel național, pentru verificarea activității de taximetrie.

Într-o singură zi, au fost verificate peste 4.500 de autoturisme și au fost aplicate peste 2.000 de sancțiuni contravenționale pentru abateri de la normele legale care reglementează circulația pe drumurile publice și activitatea de taximetrie.

La data de 27 septembrie, sub coordonarea de specialitate a Direcției Rutiere, peste 650 de polițiști au acționat, la nivel național, împreună cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, pentru verificarea transporturilor în regim de taxi.

Astfel, polițiștii au verificat 4.528 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 2.175 de sancțiuni contravenționale.

Dintre sancțiunile aplicate, 497 sunt prevăzute de Legea nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere, iar 1.678 pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice.

NESIMȚIRE – Ambulanţă confundată cu taxiul

Pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 29 de permise de conducere, iar pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 195 de certificate de înmatriculare.

Totodată, în cadrul acțiunii, polițiștii au constatat 10 infracțiuni, dintre care 7 la regimul circulației și 3 de altă natură.

Un conducător auto, din județul Constanța, a fost depistat de polițiști în timp ce efectua transport de persoane în regim taxi, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

ÎN JUDECATĂ – Peste 130 de taximetriști brașoveni au fost trimiși în instanță

Polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat din județul Timiș, care transporta persoane în regim taxi.

În urma verificărilor, s-a constatat că autovehiculul condus de cel în cauză emana noxe peste limita legal admisă și avea montate anvelope de alte dimensiuni decât cele prevăzute în cartea de identitate a vehiculului. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și s-a dispus retragerea certificatului de înmatriculare.

 Un conducător auto din județul Gorj a fost depistat de polițiști în timp ce efectua transport de persoane în regim taxi cu un autovehicul care prezenta defecțiuni grave la mecanismul de direcție.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional. De asemenea, s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și retragerea certificatului de înmatriculare.

Comments