Coronavirus. ANUNTUL cercetatorilor germani: Cand nu mai este contagios un pacient cu COVID-19

Coronavirus. ANUNTUL cercetatorilor germani: Cand nu mai este contagios un pacient cu COVID-19

Coronavirus. ANUNTUL cercetatorilor germani: Cand nu mai este contagios un pacient cu COVID-19

Cercetarile realizate pe primul grup de persoane infectate cu coronavirus in Germania au permis stabilirea momentului in care externarea pacientilor bolnavi de COVID-19 nu mai presupune un risc pentru populatie, ceea ce permite eliberarea de spatiu in spitale in situatia crizei de paturi libere.

Intr-un comunicat comun, clinicile Charite din Berlin si Schwabing din Munchen, impreuna cu Institutul de Microbiologie al armatei germane au relevat ca un pacient nu mai este contagios atunci cand probele extrase din zona nazofaringiana si fluidele expulzate prin tuse prezinta mai putin de 100.000 de copii ale genomului virusului, relateaza miercuri agentia EFE, potrivit Agerpres.

Rezultatele studiului - efectuat asupra grupului de persoane infectate in focarul din compania germana producatoare de componente auto Webasto - arata ca in majoritatea cazurilor incarcatura virala in faringe s-a redus semnificativ fata de prima saptamana a bolii, iar in plamani ceva mai tarziu.

La opt zile dupa ce pacientii au prezentat primele simptome expertii inca nu reusisera sa izoleze particulele infectioase ale virusului, desi erau detectate copii ale genomului virusului in faringe si plamani.

Aceasta descoperire ne permite sa tragem doua concluzii, potrivit lui Roman Wolfel, directorul Institutului de Microbiologie al armatei germane si unul dintre principalii autori ai studiului.

In primul rand, ,,inalta incarcatura virala in faringe imediat ce apar primele simptome indica faptul ca pacientii cu COVID-19 sunt contagiosi inca de foarte timpuriu, posibil chiar inainte sa-si dea seama ca sunt bolnavi".

,,In acelasi timp, potentialul infectios al pacientilor cu COVID-19 pare sa depinda de incarcatura virala din faringe ori plamani. Acesta este un factor important pentru decizia privind momentul in care un pacient poate fi externat cat mai repede in cazul unei crize de paturi libere", explica Roman Wolfel.

Conform acestor date, autorii studiului - ale carui rezultate sunt publicate in revista Nature - estimeaza ca pacientii contagiosi cu COVID-19 pot fi externati si plasati in carantina la domiciliu daca la zece zile dupa imbolnavire prezinta in fluidele expulzate prin tuse mai putin de 100.000 de copii ale genomului virusului.

Cercetatorii germani au mai stabilit sa virusul SARS-CoV-2 se multiplica probabil si in tractul gastrointestinal, desi nu au detectat prezenta virusului in materiile fecale ale pacientilor. Mai mult, nu au detectat virusul nici in sangele sau urina pacientilor.

Pentru a identifica anticorpi impotriva SARS-CoV-2 au fost analizate serurile sanguine ale pacientilor. Astfel, jumatate dintre persoanele grupului examinat - analizat timp de 28 de zile de la aparitia primelor simptome - au dezvoltat pana in ziua a saptea anticorpi impotriva virusului. Doua saptamani mai tarziu, toti pacientii au produs anticorpi. De asemenea, pe masura ce s-au produs anticorpi s-a redus lent incarcatura virala.

Pe de alta parte, aceasta cercetare a mai relevat ca ,,noul coronavirus se poate multiplica in faringe fara sa ajunga in mod obligatoriu si in plaman, si din acest motiv este atat de usor transmisibil", explica Christian Drosten, director al Institutului de Virologie al clinicii Charite si coautor principal al studiului.

Acest grup de cercetatori are in vedere ca in continuare, plecand de la acest prim grup de pacienti, dar si pe baza altora infectati, sa analizeze dezvoltarea pe termen lung a imunitatii impotriva SARS-CoV-2, date ce ar putea contribui la crearea unui vaccin.

Comments