Coronavirus: Regele Spaniei Felipe al VI-lea, in carantina

Coronavirus: Regele Spaniei Felipe al VI-lea, in carantina

Regele Spaniei Felipe al VI-lea se afla in carantina dupa ce a intrat in contact cu o persoana care a fost testata pozitiv pentru COVID-19, a anuntat luni Palatul Regal, relateaza AFP. ''O persoana cu care a fost in contact ieri a fost testata pozitiv astazi pentru COVID-19'', a indicat Palatul intr-un comunicat. ''In conformitate cu regulile sanitare, el se va afla de acum in carantina preventiva timp de zece zile'', a adaugat Palatul, precizand ca toate activitatile oficiale ale suveranului vor fi suspendate in aceasta perioada. Regina Letizia si copiii cuplului regal, Printesa Leonor si Infanta Sofia, ''isi vor putea continua activitatile in mod normal'', a precizat Palatul. Mostenitoare a tronului, Printesa Leonor s-a aflat in carantina timp de 14 zile la mijlocul lunii septembrie, dupa depistarea unui caz de COVID-19 in randul colegilor sai de clasa. Ea a fost testata negativ. Spania ramane una dintre tarile cele mai afectate de pandemie, cu peste 1,5 milioane de cazuri si peste 43.000 de morti.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Alexandru Cojocaru)

Comments