Costel Alexe, audiat in comisiile pentru mediu: "Am gasit 12 proceduri de infringement, multe de pre...

"Nu a contat ora din zi sau din noapte sa nu fiu la dispozitia dvs. sau a primarilor.

Guvernele anterioare au mimat mai mult interesul fata de mediu decat au facut. Am gasit 12 proceduri de infringement, multe de preinfringement si foarte multe scrisori. Aproape in fiecare domeniu aveam cel putin o procedura de infringement. Saptamana trecuta a venit si a 13-a procedura.

Daca vrem sa rezolvam problemele, indiferent de culoarea politica va trebui sa avem o colaborare foarte buna cu Comisia Europeana.

Din noiembrie 2016 a inceput corespondenta cu CE pentru paduri. Comisia Europeana, in acesti 3 ani, si-a pierdut rabdarea fata de Executivul de la Bucuresti. Indiferent cine va forma Guvernul, va trebui sa fim mai credibili in fata Comisiei Europene", au fost primele declaratii ale ministrului propus.

"Nu ma asteptam chiar dupa trei luni de zile sa vin din nou in fata dumneavoastra in cadrul comisiilor reunite pentru audieri, dar nici nu pot sa va ascund sentimentul ca e o bucurie sa ne revedem. V-am prezentat prima data planul meu pentru mediul din Romania si raman consecvent si va spun sincer ca aceasta este singura forma in care putem sa ajungem la un rezultat real.

Pentru mine, nu a contat ora din zi sau din noapte sa nu fiu la dispozitia dumneavoastra sau a primarilor din tara pe problematicile de mediu pe care le au sau cu care se confrunta. Si dumneavoastra stiti, la fel ca si mine, ca mediul inseamna viata. M-am bucurat ca in aceste trei luni de zile am avut posibilitatea sa redeschidem multe din acele teme de mediu care, in ultimii ani, au fost tinute la sertar sau nu au constituit prioritati pentru cei care au condus acest minister si, evident, pentru guvernele anterioare. Imi asum cu toata raspunderea sa spun ca au mimat mai mult interesul fata de mediu fata decat au facut", a spus Alexe.

Comments