Cota de piata a BlackBerry a ajuns oficial la 0,0%

Cota de piata a BlackBerry a ajuns oficial la 0,0%

În urmă cu aproximativ un deceniu, smartphone-urile erau sinonime cu BlackBerry. Între timp, compania canadiană a devenit un dinozaur inadaptat.

Mulți asociază ideea de smartphone modern cu lansarea primului iPhone și a introducerii ecranelor capacitive sensibile la atingere. Acestea din urmă nu mai implicau utilizarea de stylusuri pentru interacțiune. În 2007 însă, când Steve Jobs ieșea pe scenă pentru a se mândri cu primul său terminal, BlackBerry avea deja o istorie destul de stufoasă în acest domeniul al telefoanelor inteligente și același lucru se putea spune despre Nokia.

Între timp, piața de mobile s-a schimbat radical. Cu excepția Apple și Samsung, chinezi vând cele mai multe smartphone-uri la nivel global. În plus, până și iPhone-urile sunt produse de chinezi, deci cota de piață a asiaticilor este mult mai mare. Pe de o parte, Nokia, prin intermediul HMD Global, plănuiește revenirea pe piață în forță anul acesta cu consecințe greu de prezis. Când vorbim însă de BlackBerry, lucrurile nu au fost niciodată mai clare.

Cota de piață a BlackBerry se află în scădere de 10 ani, iar această particularitate nu ar mai trebui să fie o surpriză pentru nimeni. Imprevizibil este faptul că tocmai a atins numărul fatidic de 0,0% din piață. Conform celui mai recent studiu publicat de Gartner, în ultimul trimestru din 2016 au fost comercializate 431 de milioane de telefoane inteligente. Dintre acestea, 207.900 au fost gadgeturi BlackBerry care rulau sistemul de operare al companiei. Printr-un calcul simplu, această valoare se reflectă într-un procent din piață de 0,0482%.

BlackBerry nu doar că a pierdut lupta, dar s-a retras de mult timp din acest război fulminant din piața de mobile. Ecosistemul BB nu mai există, iar un gadget nou cu BB10 nu a mai ajuns pe piață de câțiva ani. De când au fost lansate primele terminale BlackBerry cu Android, vechea platformă proprietară nici măcar nu a mai avut parte de actualizări. Canadienii nici măcar nu-și mai produc propriile telefoane. Acest privilegiu este deținut acum de chinezii de la TCL care plănuiesc să lanseze cel puțin un dispozitiv nou în cadrul MWC 2017.

Comments