Cretu. Incitarea la ura nu a fost, parca, niciodata mai virulenta

Cretu. Incitarea la ura nu a fost, parca, niciodata mai virulenta

Europarlamentarul Corina Cretu sustine ca atacul asupra premierului slovac, Robert Fico, este un eveniment trist si ingrijorator si ca, din pacate, parca niciodata in ultimii ani limbajul de incitare la ura nu a fost mai virulent, iar acest fapt a condus la astfel de gesturi de o agresivitate fara precedent.

„In 2018, fiind in vizita oficiala in Slovacia, vizitam cu actualul presedinte ales al Slovaciei spitalul din Banska Bistrita, pe atunci Peter Pellegrini fiind ministrul fondurilor europene. Astazi, in acest spital este tratat primul-ministru al Slovaciei, ca urmare a atacului prin impuscare in cadrul unei intalniri electorale. Este un eveniment trist si ingrijorator, un atac fara precedent care nu s-a mai petrecut de zeci de ani in Uniunea Europeana si care ar trebui sa ne puna pe toti pe ganduri, reflectand la modul in care ne dorim sa arate societatile noastre, mai ales pentru generatiile care vin dupa noi (…). Din pacate, parca niciodata in ultimii ani limbajul de incitare la ura nu a fost mai virulent, iar acest fapt conduce la gesturi de o agresivitate fara precedent, cum s-a intamplat ieri”, a scris Corina Cretu, intr-o postare pe Facebook.

Parlamentarul european considera ca, indiferent de convingerile politice ale unui politician, acestea trebuie respectate sau combatute pe cai democratice.

„Violenta nu poate duce la nimic bun, nu contribuie la eradicarea saraciei, cresterea economica sau crearea locurilor de munca, conducand doar la ura si radicalizare, intr-o perioada in care e nevoie mai mult ca oricand de toleranta si gasirea celor mai bune solutii pentru imbunatatirea vietii oamenilor. Opinia mea este ca, in orice campanie electorala, candidatii ar trebui sa isi prezinte proiectele, programele, realizarile, lasandu-i apoi pe alegatori sa voteze in functie de convingerile lor”, a subliniat Corina Cretu.

Europarlamentarul mai considera ca toate provocarile pot fi depasite doar prin echilibru.

The post Cretu. Incitarea la ura nu a fost, parca, niciodata mai virulenta appeared first on Cotidianul RO.

Comments