Cristian Teodorescu

Cristian Teodorescu

Scriitorul Cristian Teodorescu a fost selectat printre semifinaliştii din acest an ai prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus“, Polonia, pentru romanul „Medgidia, oraşul de apoi“ (Cartea Românească, 2009, Polirom, 2012).

Premiul „Angelus“ este cea mai importantă distincţie în domeniul creaţiei de proză pentru un volum tradus în limba polonă. „Medgidia, oraşul de apoi“ a fost distins cu mai multe premii naţionale. Cristian Teodorescu a debutat în proză la vârsta de 14 ani şi editorial în antologia „Desant ‘83“. A obţinut Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1986), Premiul Academiei Române (1990), Premiul pentru proză scurtă al USR (1997), Premiul pentru roman al USR (2010) şi alte câteva premii ale unor ziare şi reviste. Povestirile sale au fost traduse în Olanda, Franţa, Statele Unite, Muntenegru, Polonia şi Ungaria.

Comments