Cum a reactionat Gigi Becali cand a auzit ca marca Steaua a fost scoasa la licitatie

Cum a reactionat Gigi Becali cand a auzit ca marca Steaua a fost scoasa la licitatie

Cum a reactionat Gigi Becali cand a auzit ca marca Steaua a fost scoasa la licitatie

 GIGI BECALI 
 GIGI BECALI 

"Guvernul a scos la licitaţie pentru că aşa se face. Să vedem acum cu cât se vinde. La primul pas cer 3,7 milioane pentru că au făcut o evaluare şi aşa spune legea. E corect ceea ce fac. Nu este mare suma, e corect făcută licitaţia pentru că ei de la Guvern vin şi spun: De ce vă certaţi cu Becali? Scoateţi marca la vânzare să vedem cât costă. Să vedem cu cât se vinde, dar procedura este corectă. Eu asta am şi cerut când am fost la MApN şi am vorbit cu doamna aceea secretar de stat. Dacă la prima licitaţie nu vine nimeni, apoi scade până la 50 la sută, apoi se face negociere directă. Eu nu sunt interesat nici la 50 la sută pentru că nu ai ce să produci de 1.850.000 pe an, deoarece trebuie să-ţi mai rămână şi ţie un leu. Cineva care o ia nu produce banii ăştia, 3,7 milioane pe an", a declarat Becali pentru News.ro.

Întrebat unde ar fi dispus să intervină în această licitaţie, Gigi Becali a declarat că ar da simbolic 10.000-20.000 de euro pe an: "Din punctul meu de vedere, eu aş da pe an undeva la 10.000-20.000 de euro, aşa simbolic. Pentru că marca asta nu produce nimic. Eu am avut experienţa asta cu Departamentul de Marketing şi pierdeam 10.000 de dolari pe lună cu fulare şi materiale promoţionale. Atunci am desfiinţat serviciul de marketing şi nu mai vând nimic. Sunt alte mărci, Riesling, misling, nu ştiu, nu mă pricep, care vând. Dar nu-i interesează pe oameni ciocolata Steaua. Singurele lucruri care merg sunt de îmbrăcăminte sport, dar şi de-astea câte să vinzi ca să câştigi mai mult de 3,7 milioane pe an?".

Guvernul scoate la licitaţie marca Steaua, la un preţ de pornire de 3.694.220 milioane de euro pe an, fără TVA. În luna februarie, brandul "Steaua Bucureşti", pe care patronul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, încearcă să îl reobţină după ce l-a pierdut în instanţă în faţa Clubului Sportiv al Armatei, era anunţat ca fiind evaluat la nu mai puţin de 57,3 milioane de euro, cât brandul de la Fiorentina, Lazio, Corinthians, Sevilla, la acel moment.

FC Steaua, patronat de Gigi Becali, a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. În aprilie 2012, Tribunalul Bucureşti a respins cererea, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti. În decembrie 2013, ICCJ a dat dreptate, însă, clubului sportiv al armatei. De atunci, cele două grupări nu au ajuns la un acord privind folosirea mărcii Steaua de către clubul patronat de Gigi Becali, iar echipa de fotbal este obligată să joace sub numele de FCSB şi sub o altă emblemă.

Marţi, CSA Steaua a depus o cerere de chemare în instanţă a clubului deţinut de Gigi Becali, Fotbal Club Steaua Bucureşti, prin care solicită recuperarea prejudiciului de 36,8 milioane de euro din folosirea mărcii în perioada 2004-2014.

Articole recomandate

Comments