CUM ITI CHELTUIESC BANII TAI – Cat costa luminitele decorative de sarbatori intr-un oras dator la ba...

EPISODUL "IEPURI GRASI, DE PASTI". Dupa cum stiti (daca nu stiti aflati acum), in municipiul Baia Mare lucrarile / prestatiile de servicii cu bun potential financiar (salubrizarea, deszapezirea, intretinerea drumurilor, iluminatul public, iluminatul ornamental) sunt contractate pe cate 4 ani (se numesc contracte-cadru). Astazi, despre iluminatul ornamental din Baia Mare, o afacere de casa, aproape de familie, care este de mult apanajul celui supranumit (dupa ce s-a fotografiat pe un tron din luminite kitschoase) ,,Regele luminilor", Ilie Ureche (foto mic dreapta si foto mare sus, alaturi de primarul Chereches), proprietarul firmei Ilnic Electric, prietenul viceprimarului Ioan Doru Dancus, zis ,,Doru dupa Anghel", si partener cu stagii vechi al primarului Catalin Chereches.

&

Ilnic Electric, un sereleu din satul Merisor (apartinator de Tautii Magheraus), a castigat noul contract pentru iluminat ornamental de sarbatori in municipiul Baia Mare dupa o strategie deja banala in Baia Mare, oras aflat sub controlul edilului Chereches (pana si procurorilor din urbe li se pare o normalitate ca TOATE contractele mari sa se castige de firme de casa, pe care de regula le nominalizam inaintea desemnarii, dupa aceasta strategie). Strategia, spuneam, banala: firma concurenta a fost descalificata, pe considerent ca oferta a fost declarata "inacceptabila", a ramas o singura firma cu oferta declarata conforma, evident firma-abonata de atatia ani la TOATE contractele de iluminat ornamental din Baia Mare, Ilnic Electric.

&

In urmatorii 4 ani (octombrie 2021 – octombrie 2025), administratia Baii Mari va plati firmei lui Ureche suma totala de… peste 22,7 milioane de lei (exact: 22.772.258,88, adica circa 5,7 milioane de lei/an, echivalentul a 1,15 milioane de euro/an) – sumele cuprind TVA. Pentru o corecta intelegere a dimensiunii sumelor de mai sus, o comparatie: in acest an, Primaria trebuie sa plateasca la bancile la care este datoare peste 17 milioane de lei (12,8 milioane de lei sub forma de rate bancare si peste 4,2 milioane de lei sub forma de dobanzi).

&

Contractul, care se intinde pe o perioada 48 de luni, a fost semnat in 22 octombrie 2021, si prevede ,,prestarea serviciilor de iluminat ornamental de sarbatori": "sarbatorile de iarna, Sarbatoarea Castanelor, sarbatorile pascale si/sau alte evenimente desfasurate in Baia Mare". Ce inseamna ,,prestarea"? Pai, zice contractul: montarea, demontarea si asigurarea functionarii luminitelor, precum si prestarea de proiectii video pe cladiri (,,specifice diverselor evenimente/sarbatori de iarna/sarbatori pascale" – pentru ca si Iisus s-a nascut si a inviat cu proiectii video, deci e ceva specific).

&

La biblica perioada de 3 zile (dupa semnarea contractului), adica in 25 octombrie 2021, firma lui Ureche a primit si prima comanda, pentru sarbatorile de iarna 2021-2022: 2.519.344,68 lei + TVA (adica, circa 3 milioane de lei). Adica 600.000 euro pentru a se monta luminite, frumos, de Craciun. Peste o jumatate de milion de euro, un mizilic pentru orice oras dator la banci.

&

De ce v-am precizat asta? Pentru ca dupa sifonarea a 600.000 euro din banii orasului dator la banci, Baia Mare, pentru montarea de reni, mosi craciuni, stelute tip cometa, Iisusi care clipocesc, oameni de zapada cu clopotei cacanii si minioni supraponderali, urmeaza partea a II-a: sarbatorile pascale, cu oua mov, iepuri grasi si alte kitschuri luminoase. Implicit, alti bani. Pentru ca orasul e bogat de nu mai stie ce sa faca cu atatia bani, de asta v-am precizat. Si sa va anunt, anticipat, ca monitorizarea este functionala. Macar atat, sa stiti. Si daca doriti un remember: in 2018 s-au platit pentru kitschurile de Paste 21.658 de lei, iar in doar 3 ani, in 2021, s-a platit de 10 ori mai mult, adica 252.315,70 lei.

&

Catalin VISCHI

Articolul CUM ITI CHELTUIESC BANII TAI – Cat costa luminitele decorative de sarbatori intr-un oras dator la banci: in Baia Mare, peste 5,7 milioane de lei/an apare prima data in 2mnews.

Comments