De ce este doar un mit ca o ceasca de cafea pe zi poate afecta inima. Medic: ,,Studiile recente arat...

Cofeina, unul dintre elementele compenente din cafea, acţionează ca un stimulent al sistemului nervos central. Consumul de cafea alungă temporar oboseala, somnolenţa şi determină o stare de alertă. 

În cazul unor persoane, cofeina contribuie la sporirea şi menţinerea atenţiei sau la o mai bună coordonare a organismului. Cantitatea de cafea necesară pentru a produce aceste efecte variază de la o persoană la alta. 

Cardiologul Ioan Bostaca de la Spitalul „Sfântul Spiridon” a explicat pentru „Adevărul” că studiile recente nu au arătat o relaţie de cauzalitate între consumul moderat de cafea şi apariţia unor boli cardiovasculare.

„Creşterea riscului de hipertensiune arterială din cauza consumului de cafea, respectiv de cofeină, a fost întotdeauna luat în calcul. O serie de studii mai vechi au arătat nişte asociaţii între cafeină şi hipertensiune arterială, dar statistic ele nu sunt nesemnificative. Studiile recente, pe de altă parte, arată că efectele cafelei asupra tensiunii arteriale sunt slabe”, a precizat medicul. 

Acesta a subliniat că un studiu recent potrivit căruia efectele cofeinei asupra activităţii cardiace sunt reduse a fost făcut public de finlandezi în 2012. Rezultatele acestuia au arătat că, după mai bine de 10 ani de consumat cafea, peste 150.000 de asistente medicale care au fost monitorizate nu au dezvoltat o creştere alarmantă a tensiunii arteriale.

Potrivit medicului, riscul de apariţie a unor tulburări cardiovasculare sau de altă natură pot apărea în funcţie de cantitatea de cafea consumată.

„La fel cum, de exemplu, cantitatea de vin consumată poate deveni toxică, chiar dacă vinul menţine inima sănătoasă, aşa şi cantitatea de cafea pe care o bem zilnic poate determina apariţia unor complicaţii. Dacă un consum moderat, să spunem între 0-2 ceşti pe zi, poate menţine în echilibru organismul unor persoane, un consum de 3-5 ceşti de cafea pe zi sigur că poate fi toxic”, a mai precizat dr. Ioan Bostaca. 

Cardiologul a mai arătat că organismul începe să se obişnuiască cu cafeaua atunci când aceasta este consumată cu regularitate. Potrivit medicului, atunci când cafeaua este consumată în exces pot să apară simptome care să indice o tahicardie. Inima bate mai repede şi, uneori, dacă se măsoară tensiunea arterială se poate observa o uşoară creştere. La unele persoane, pot apărea şi extrasistole, bătăi suplimentare ale inimii. Pentru ambele tulburări, consumatorii de cafea trebuie să se adreseze medicului. 

Printre riscurile consumului de cafea, specialiştii menţionează apariţia unor probleme gastrointestinale la persoanele diagnosticate cu gastrită sau tulburări de somn la cele dependente de cafea. În plus, un studiu din 2007 realizat de Baylor College of Medicine arată că riscul de creştere a colesterolului este în legătură cu consumul de cafea. Potrivit studiului, cafeaua preparată la filtru este mai sănătoasă decât cafeau pregătită tradiţional. 

Citeşte şi: 

Comments