De la Sanjorz la Arminden in vechiul Martinesti

De la Sanjorz la Arminden in vechiul Martinesti

De la Udatul fetelor de Sanjorz pana la Arminden – cand impodobeau portile mari de la ulita cu prajini lungi care aveau in varf manunchiuri bogat infrunzite- nu-i vreme lunga. Numa' sase zile. Despre aceaste zile, propun lecturii cateva franturi din cartea profesorului universitar Liviu Lazarescu ,,Martinesti vechiul meu sat Transilvan".

,,De biserica, se leaga intamplari si imagini vechi, pe care timpul le-a sfintit. Trasul clopotelor vara, pentru imprastierea cohortelor de nori negri, incarcati cu ,,piatra", glasul popii Remus si a cantarilor lui, rugaciunile pentru ploaie, la care dupa liturghia duminicala iesea tot satul, undeva la camp… Apoi procesiunile solemne ca din secole vechi, care inconjurau biserica in seara Vinerii Mari si simbolica inchidere-deschidere a portii in noaptea de inviere – toate acestea precedate de serile Deniilor, cu ceasuri de taina petrecute in biserica aproape ascunsa de valurile noptii, cu palpairi mici si sovaitoare, cu miros bun de lumanare, cu lume putina, seri in care parca te tragea ingerul la rugaciune. Apoi, atatea uspete, ingropaciuni si slujbe facute cu o incredere fara gres in bunatatea Cerului, credinta care il aducea pe popa an de an la cate o sfestanie in casa si in poiata fiestecaruia; cu acest prilej pe pereti se insemna cu lumanarea aprinsa un semn simbolic atotocrotitor: IHS (iar deasupra literei H o cruce, la mijloc).

Iesirile din biserica la zilele marilor sarbatori crestine pareau parca uitate cortegii medievale, lumea pasind reculeasa: pe neaua imaculata, iarna, ori peste praful alburiu, vara, barbati si femei drepti, in vesminte alb-negre, mai mult tacand, reculesi, pasind incetisor si raspandind nu stiu ce lumina.

Sarbatori crestine sunt multe, poate prea multe pentru un gospodar pornit sa are, sa semene si sa culeaga intr-adevar ceva de pe pamantul lui sarac, asa cum e la noi. Pastile, Craciunul, praznicele Maicii Domnului, Sanvasaiul, Santionul, Sanjorzul, Santilie, Samedru, Sanmihai, Santandrei… Cine numara sarbatorile inscrise in calendar cu cruci rosii si negre ajunge la 5o-60, acestora adaugandu-se duminicile!

Datinile vin din timpuri greu de explorat. Pe ele, ramase inca in mintea mea, le insir aici ca pe niste margelute gasite prin praful ulitelor satului,

Sfantul Gheorghe (Sanjorzul)

Sarbatoarea dedicata Marelui Mucenic Gheorghe, de la 23 aprilie, era una insemnata in stravechiul calendar popular, Sanjorzul marcand despartirea iernii de vara – tot asa cum Samedrul desfrunzea padurile, despartind vara de iarna. Se crede ca sarbatoarea crestina a acestui Sfant Militar are la baza o tema antica, intalnita in China, India, Grecia etc, a eroului care salveaza o anumita asezare omeneasca terorizata de atacurile devastatoare ale unui balaur; pe meleagurile apropiate, el ar fi devenit Cavalerul Trac, un zeu al vegetatiei si al vitelor de lucru.

Udatul fetelor nu se facea la Pasti, ci la Sangeorz, 24 aprilie, stil vechi, si nu cu parfum, ci cu apa din fantana sau din vale. Fata era dusa la fantana si era turnata cu galeata, sau dusa si aruncata in vale, indiferent daca era cald sau rece. Se ascundea ea, chipurile sa nu fie gasita, dar asa fel ca sa nu pateasca rusinea sa ramana neudata. Uda leoarca din talpi pana in crestet, zgribulita, era fericita.

Pe la noi, despre Sanjorz vorbeau mai mult varstnicii, fiind insa praznuit de biserica si mai ales de omonimi, care in formulele de adresare din ,,mai Gheorghe!" deveneau neaosul ,,mai Gheo!".

Se batea surduca

Surduca era o minge mare cam cat cele de tenis, de azi, facuta de copii din parul vitelor. Isteti, strangeau parul ramas pe tesala, dimineata -- iar vitele se tesalau macar o data pe zi, dimineata, il scarmanau, il strangeau ghemotoc, il batuceau cu un bat, adunandu-l iar si iar, ca la sfarsit, udat cu apa, sa fie strans intr-un fel de plasa; dupa uscare era ,,tare ca piatra". Daca te lovea o Surduca, te vedea Sfantu'!

La Martinesti, jocul cu surduca -- un soi de oina nationala se injgheba in progadia Bisericii Unite, alaturi, pe un mic platou liber, tocmai bun pentru asta. Se juca mai mult in postul Pastilor. Pe iarba deasa ca peria jucatorii alergau desculti, mirosea a pamant reavan si a iarba cruda, era senin, soarele radea, se fugea nebuneste, se radea… Era primavara!

Floriile

Floriile veneau o data cu primavara. In aer, plutea o bucurie suava, dar nu una mare, fiindca se stia ca oameni rai urmau sa-l prinda sa-l rastigneasca pe Domnul Cristos.

La Florii, lumea aducea la biserica ramuri tinere de salcie, cu matisori mari, sa se sfinteasca; duse apoi acasa, crengutele erau aninate pe la icoane ori sub vreo grinda, sa fie de leac si sa poarte tuturora noroc. in pamantul mormintelor, grijite, erau infipte alte ramurele infrunzite.

Salciile meritau aceasta consideratie fiindca, demult, cand Maica Domnului a vrut sa treaca o apa, cica una din salciile aflate pe mal s-a aplecat facandu-i pod, meritand astfel binecuvantarea Preacuratei.

In vremurile stramosilor romani, sarbatoarea Floriilor era dedicata zeitei Flora, a florilor, numele acesta preafrumos pastrandu-se si mai tarziu, dupa ce a devenit ziua in care crestinii se inchina Intrarii Domnului in Ierusalim: este ultima Duminica dinaintea Pastilor.

Frumosi mai erau oamenii care plecau de la biserica, invesmantati in alb si purtand in maini lujeri cruzi de salcie!

Armindenul

Sarbatoarea populara de la 1 mai, al carui nume coincide cu cel al prorocului Ieremia (din care, modificat fonetic, se pare ca deriva), este prezenta la multe popoare, marcand inceputul primaverii. in vechime reprezenta simbolic nasterea zeului vegetatiei. Potrivit obiceiului, portile ocolurilor, dar si usile si ferestrele caselor se impodobeau cu ramuri verzi. Prin alte parti umblau pe la case cete de colindatori care purtau crengi inverzite, primind ca rasplata oua si alte bucate.

In satul nostru, se impodobeau portile mari de la ulita cu prajini lungi, care aveau in varf manunchiuri bogat infrunzite. Cate un manunchi asemanator se fixa si la usa poietii, alcatuit uneori si din rugi teposi de mure.

Mai tarziu carmuirea comunista a deturnat in scopuri propagandistice stravechiul sens al zilei de 1 mai, legat de innoirea naturii, organizand defilari, cuvantari, iesiri la iarba verde si la estrade incetosate de fumul mititeilor stropiti cu belsug de bere."

&

Sursa: Cartea profesorului universitar Liviu Lazarescu ,,Martinesti vechiul meu sat Transilvan".

The post De la Sanjorz la Arminden in vechiul Martinesti appeared first on Cotidianul RO.