Dealer prins cu canabis, ecstasy, ciuperci halucinogene si substante cristaline in camera unui camin...

Potrivit unui comunicat al DIICOT, la data de 28 martie, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au dispus retinerea unui inculpat, cercetat pentru savarsirea infractiunilor de trafic de droguri de risc si mare risc.

Masura a fost luata dupa ce acesta a fost prins in flagrant delict in timp ce detinea in camera sa dintr-un complex de cazare destinat studentilor din municipiul Cluj-Napoca cantitatile de aproximativ 1,1 kilograme canabis (drog de risc), 129 comprimate ecstasy (drog de mare risc), 80 grame amfetamina, circa 500 grame substanta cristalina si ciuperci halucinogene, toate destinate comercializarii.

De asemenea, au fost identificate si ridicate suma de 104.305 lei, un aparat de vidat, un cantar de mare precizie, un telefon mobil, precum si alte mijloace de proba.

In cursul zilei de vineri, a fost sesizat judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunerea de arestare preventiva a inculpatului, pentru o perioada de 30 de zile.

Comments