Decizie radicala in America dupa noul caz Floyd: Un barbat afro-american a fost ucis in bataie de 5...

Departamentul de Politie din Memphis a anuntat ca va dezactiva pentru totdeauna unitatea SCORPION a departamentului. Unii dintre cei cinci fosti politisti din Memphis, acuzat de uciderea lui Tyre Nichols erau membri ai unitatii, ce se ocupa de infractionalitatea in crestere din oras.

Decizia a fost luata dupa ce Politia din Memphis a facut publice imagini cu politistii care il bat cu bestialitate pe Tyre Nichols. In incidentul extrem de violent au fost implicati tot barbati afro-americani, ca si victima. Orasul Memphis are o populatie majoritara afro-americana, dintre cei peste 600 de mii de locuitori, aproape 65 la suta sunt de culoare.

Politia din Memphis a facut publice vineri seara imagini explicite de la arestarea brutala a lui Tyre Nichols, un sofer in varsta de 29 de ani a carui oprire la un control in trafic, in data de 7 ianuarie, a degenerat intr-o bataie brutala aplicata de cinci agenti, un eveniment care, in final, s-a soldat cu decesul, in spital, peste cateva zile, al tanarului.

Imaginile difuzate de autoritatile americane cu interventia politistilor pot fi urmarite AICI - VIDEO

In clipurile extrase atat de pe camerele corporale de supraveghere ale politistilor, cat si de camere de supraveghere stradale, se vede cum intr-o intersectie, agentii il inconjoara pe Tyre Nichols, ii cer sa se dea jos de la volan si sa ridice mainile, potrivit CNN.

Agentii il trag pe Nichols de pe scaunul soferului masinii sale in timp ce acesta striga: "La naiba, nu am facut nimic ... Incerc doar sa ma duc acasa", si il forteaza sa se intinda la pamant, apoi ii ordona sa se intinda pe burta si ii pulverizeaza in fata spray iritant. Din imaginile publicate se observa cum tanarul sta intins pe o parte cu un agent deasupra lui, ezitand sa se intinda pe burta. Dupa ce unul dintre agentii de politie il ameninta ca va folosi pistolul cu electrosocuri si, dupa o lupta de aproximativ un minut, tanarul se ridica si incepe sa fuga. El scapa si dupa ce unul dintre politisti trage cu Taserul. Dupa sapte minute este prins de politisti intr-un cartier rezidential, punct din care interventia Politiei devine extrem de violenta.

Doi agenti il tin la pamant iar un al treilea il loveste cu picioarele, in timp ce un al patrulea il loveste cu un baston sau o stinghie, inainte ca un al cincilea sa-l loveasca pe tanar.

In timp ce este la pamant, Tyre Nichols a strigat de mai multe ori "Mama!", iar dupa ce se ridica este lovit din nou de un politist, in fata, cu pumnul, iar un altul il loveste cu piciorul , tot in fata, iar un altul, cu bastonul.

Dupa ce este incatusat, Tyre Nichols este lasat langa o masina de politie. Se observa din imagini cum se zbate de durere timp de 20 de minute, apoi nu mai reactioneaza deloc. Inainte de a se plange ca nu mai are aer. A murit la spital, trei zile mai tarziu, dupa ce a fost dus de urgenta dupa bataia politistilor. A fost internat in stare critica.

Nichols a fost oprit de cei cinci politisti pe 7 ianuarie pentru conducere imprudenta, insa reactia agentilor a fost foarte agresiva de la bun inceput, relateaza CNN.

Inainte de difuzarea imaginilor, presedintele american Joe Biden a discutat vineri la telefon cu RowVaughn Wells si Rodney Wells, mama si tatal vitreg al lui Tire Nichols, transmitandu-le ,,personal condoleante" si "a laudat curajul si puterea lor".

Sursa Foto: CNN

Comments