Descoperire spectaculoasa a astronomilor: un sistem stelar extrem de rar

Descoperire spectaculoasa a astronomilor: un sistem stelar extrem de rar

Descoperire spectaculoasa a astronomilor: un sistem stelar extrem de rar

O echipă de la Carnegie Institution for Science, Washington D.C., a descoperit o nouă stea dublă ale cărei componente, stelele HD 133131A şi HD 133131B se află la cea mai apropiată distanţă descoperită până acum în cazul unui astfel de sistem, în jurul cărora graviteză trei planete uriaşe.

Cele două stele sunt separate de un interval de doar 360 de unităţi astronomice, adică cu 640 unităţi astronomice mai puţin decât în cazul minimului precedent, potrivit Descoperă. Cercetătorii nu căutau, de fapt, o nouă stea binară, ci dovezi ale existenţei unor planete de dimensiunea lui Jupiter. Specialiştii cred că forţa gravitaţională a gigantului gazos ar putea avea un efect semnificativ asupra modului în care sistemul solar a evoluat şi, din moment ce planetele asemănătoare cu el sunt foarte rare şi se află la distanţe considerabile, este posibil ca descoperirea lor să poată explica de ce sistemul solar din care facem parte este diferit de celelalte.

,,Încercăm să ne dăm seama dacă planetele gigantice asemănătoare cu Jupiter desfăşoară, în mod obişnuit, orbite excentrice şi pe distanţe lungi. Dacă acest lucru se întâmplă, vom obţine un indiciu important pentru a descifra procesul de formare a sistemului solar şi vom afla locurile în care planetele locuibile ar putea să existe", susţine coordonatorul cercetării, Johanna Teske.

"Probabilitatea să descoperim un sistem având toate aceste componente a fost extrem de mică. Prin urmare, aceste rezultate reprezintă adevărate puncte de referinţă pentru modul în care vom înţelege formarea planetelor, îndeosebi a celor care compun sisteme binare", a adăugat Johanna Teske.

sursa: descopera.ro

Articole recomandate

Comments