Dezastru la o pastravarie din judetul Sibiu. Toate bazinele vor fi golite - pestii, ucisi

Dezastru la o pastravarie din judetul Sibiu. Toate bazinele vor fi golite - pestii, ucisi

Dezastru la o pastravarie din judetul Sibiu. Toate bazinele vor fi golite - pestii, ucisi

"Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (CLCB) - Unitatea Locala de Decizie (ULB), condus de prefectul judetului Sibiu, domnul Mircea Dorin Cretu, a aprobat azi, in unanimitate, Decizia privind aprobarea Planului de masuri pentru controlul bolii septicemie hemoragica virala (SHV) la pastravi, ca urmare a confirmarii acesteia la nivelul exploatatiei de productie in domeniul acvaculturii, pastravaria Laita, din localitatea Cartisoara, FN, apartinand de Regia Nationala a Padurilor Romsilva - Directia Silvica Sibiu. Buletinul de analiza emis, ca urmare a recoltarii si analizarii unor probe salmonide de catre Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala - Laborator National de Referinta (IDSA-LNR), a avut rezultat pozitiv", se precizeaza in comunicatul Prefecturii Sibiu.

Potrivit sursei citate, planul aprobat vineri va insemna "uciderea tuturor salmonidelor existente la nivelul pastravariei in cauza, curatarea si dezinfectia tuturor bazinelor, materialelor, ustensilelor, echipamente de hranire, imbracaminte de protectie, ambarcatiuni plutitoare, existente la nivelul pastravariilor afectate, dar si tuturor persoanelor si mijloacelor de transport, inclusiv a rezervoarelor si altor echipamente utilizate de operatorul economic si vizitatori.

Se instituie vidul sanitar de minim 6 saptamani de la finalizarea operatiunilor de dezinfectie, perioada in care bazinele vor fi golite si lasate pe uscat. Se instituie in jurul focarului o zona de protectie de 5 km, pe raza localitatii Cartisoara.

De asemenea, pe o raza de 10 km in jurul focarului, se instituie o zona de supraveghere, care include si zona de protectie, pe raza localitatilor: Scoreiu, Arpasu de Sus, Sarata, Porumbacu de Sus".

Prefectura a mai anuntat ca toate exploatatiile piscicole, apartinand persoanelor fizice sau juridice, aflate in interiorul zonelor de restrictive si/sau cu legaturi epidemiologice cu focarul de boala, vor fi supuse catagrafierii si testelor de laborator, in directia depistarii SHV (cu predilectie la pastravariile amplasate in amontele si avalul bazinelor afectate de boala).

"Repopularea bazinelor cu salmonide se va efectua dupa inchiderea focarului de boala cu pastrav provenit din zone libere de SHV, iar inainte de introducerea acestora in bazine se vor recolta in cadrul programului propriu de autocontrol o proba (30 pastravi), care va fi expediata la IDSA-LNR, pentru testari in directia SHV. Exploatatia va fi semnalizata si izolata conform normelor sanitar veterinare in vigoare. Toate masurile dispuse prin Planul de masuri aprobat azi, precum si masurile dispuse la suspiciune se mentin pana la inchiderea focarului de boala, conform legislatiei sanitare veterinare in vigoare. Mentionam ca acesta este primul caz de septicemie hemoragica virala la pastravi din acest an", se mai precizeaza in comunicatul Prefecturii Sibiu.

Comments