Discurs critic la Planurile "ideologice" ale ONU

Discurs critic la Planurile "ideologice" ale ONU

Statele membre ale ONU au adoptat duminica un „Pact pentru viitor”, angajandu-se sa contureze „un viitor mai bun” pentru umanitatea incercata de razboaie, saracie si incalzire climatica, fiind in opozitie un numar de tari, intre care Rusia, Nicaragua, Venezuela, Iran si Coreea de Nord

Presedintele ultraliberal argentinian Javier Milei a denuntat marti „motivele ascunse ideologice” ale organizatiei si a respins „Pactul pentru viitor” adoptat duminica de statele-membre, in numele „libertatii”, intr-un discurs i foarte critic fata de ONU.

ONU, a declarat Javier Milei in primul sau discurs la Adunarea generala de la alegerea sa la sfarsitul lui 2023, a devenit „un model de guvernare supranational de birocrati internationali care pretind sa le impuna cetatenilor din lume un mod de viata determinat”, de unde „pierderea sa de credibilitate”.

Astfel si in pofida „succesului remarcabil in istoria natiunilor” de a fi garantat „70 de ani de pace relativa si de stabilitate globala” dupa Al Doilea Razboi Mondial, ONU „a trecut de la o organizatie care promova pacea la o organizatie care impune motive ascunse ideologice membrilor sai”.

O organizatie „nascuta pentru a apara drepturile omului a fost una dintre principalii promotori ai violarilor sistematice ale libertatilor, precum carantinele mondiale din 2020, care ar trebui sa fie considerate o crima impotriva umanitatii”, a spus Milei, referindu-se la izolarile impuse in timpul pandemiei de COVID-19.

„Oricat de bine intentionata”, Agenda 2030 a ONU „nu este nimic altceva decat un program guvernamental socialist supranational vizand rezolvarea problemelor modernitatii cu solutii care ameninta suveranitatea statelor-natiuni”, a spus liderul argentinian care se descrie drept „anarho-capitalist”.

Din punctul de vedere al lui Javier Milei, „Agenda 2030 a esuat” si aderarea la „Pactul pentru viitor” ar insemna „persistarea in greseala si dublarea eforturilor pentru un program care a esuat”.

„Suntem la sfarsitul unui ciclu”, a spus el. „Colectivismul si postura morala woke s-au lovit de realitate si nu mai au solutii credibile”, a apreciat Milei.

Javier Milei a propus, dimpotriva, pentru relansarea ONU, un program de „libertate”, „doctrina Noii Argentine”, care este potrivit lui „nici mai mult, nici mai putin decat esenta ONU”.

Argentina va fi „in avangarda luptei pentru apararea libertatii” si „va abandona pozitia sa de neutralitate istorica”, a promis el, referindu-se la neutralitatea tarii in timpul celor doua razboaie mondiale, fara a furniza mai multe detalii.

In calitate de ultraliberal, Javier Milei a calificat deja in trecut SUA si Israelul drept aliati strategici naturali.

„Traiasca libertatea, la naiba!”, a spus in final Javier Milei, strigatul sau cu care isi puncteaza de obicei discursurile.

&

The post Discurs critic la Planurile "ideologice" ale ONU appeared first on Cotidianul RO.

Comments