Doctorii care mint despre vaccin pot fi SUSPENDATI! Propunerea vine chiar din interiorul sistemului

Doctorii care mint despre vaccin pot fi SUSPENDATI! Propunerea vine chiar din interiorul sistemului

Doctorii care mint despre vaccin pot fi SUSPENDATI! Propunerea vine chiar din interiorul sistemului

"Tara noastra este deja un exemplu negativ la nivel international (..). Avem spitalele pline. Nu mai putem face fata cazurilor noi. Avem un numar extrem de mare de decese. Resursa umana este supusa la grea incercare. Suntem coplesiti, obositi. Trebuie sa ne asumam ca avem resurse limitate. Am ajuns la aceasta situati si din cauza unor colegi, medici, care au transmis public mesaje gresite. In acest sesns am solicitat schimbarea legislatiei actuale. Suntem pentru comunicare, pentru exprimarea de opine, insa medicul nu are voie sa exprime decat informatii corecte, bazate pe dovezi stiintifice. Opinia publica exprimata este opina medicala", a afirmat, duminica seara, Daniel Coriu, intr-o interventie in emisiunea "Deschide lumea", de la Realitatea PLUS. Anterior, acesta isi anuntase intentia de a cere sanctionarea cadrelor medicale care emit afirmatii neadevarate in spatiul public legate de vaccinarea anti-Covid prin intermediul unui comunicat de presa: "Stiu ca multi dintre dumneavoastra, atat colegi medici cat si cetateni, ati considerat ca astfel de decizii trebuiau luate pana acum si cu siguranta aveti dreptate. Din pacate prerogativele mele si ale CMR sunt limitate, iar pentru astfel de situatii se parcurg proceduri disciplinare de lunga durata pana a se ajunge la o decizie. Astfel pentru a exista o astfel de cale legala, trebuie sa existe o noua prevedere in legea 95/2007. Apreciez ca in contextul pandemiei cu SAR-CoV-2, situatie exceptionala in care se afla intregul sistem medical, se impune existenta unui mecanism rapid de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei de catre medicii care propaga, prin orice mijloace de comunicare, in spatiul public sau in timpul exercitarii profesiei, opinii nefundamentate stiintific, false si care pericliteaza sanatatea publica. Apreciez si sustin dreptul la libera exprimare si la libera informare, dar pe de alta parte trebuie sa existe dreptul de a avea acces la informatie corecta", spunea doctorul Coriu, in comunicatul citat. Potrivit acestuia, sanatatea si medicina trebuie sa se bazeze pe stiinta, pe medicina bazata pe dovezi si studii clinice. Seful Colegiului Medicilor din Romania admite ca "si in medicina si stiinta se poate gresi", precizand insa ca in astfel de situatii "lucrurile trebuie recunoscute si vazut ce este de facut". "Am citit si am auzit in spatiul public teorii de genul "Pandemia nu exista", "Este o banala raceala", "Prin vaccin ne cipeaza", "Vaccinul ne omoara". Care este rezultatul? Ca astazi, Romania este pe locul 2 in lume la numarul de decese la 1 milion de locuitori provocate de virusul SARS-CoV-2. Mor si se imbolnavesc colegi medici, mor pacienti si avem foarte multe cazuri de imbolnaviri in randul populatiei, sistemul medical este la limita din cauza acestei pandemii, iar din pacate multi isi fundamenteaza decizia in privinta sanatatii lor pe informatii care nu au baza stiintifica. Noi ca si reprezentanti ai corpului medical trebuie sa fim un exemplu in privinta conduitei legata de sanatatea publica!", a mai spus Daniel Coriu.

Comments