DOCUMENTAR: Regizorul si scenaristul Luc Besson implineste 60 de ani

DOCUMENTAR: Regizorul si scenaristul Luc Besson implineste 60 de ani

Regizorul, scenaristul şi producătorul de film Luc Besson s-a născut la 18 martie 1959, în Paris. Primii ani ai vieţii i-a petrecut urmându-şi peste tot prin lume părinţii, care erau instructori de scufundări. Îşi dorea să devină biolog marin specializat în delfini, dar de la 17 ani, din cauza unui accident, nu a mai putut să facă scufundări, potrivit imdb.com.

A revenit în Paris, oraşul său natal, unde şi-a continuat studiile. Aici a avut diverse locuri de muncă în domeniul cinematografiei pentru a obţine un loc în această industrie. A lucrat ca asistent regizoral, inclusiv pentru actorul, scenaristul şi regizorul Claude Faraldo şi pentru regizorul şi scenaristul Patrick Grandperret.

În perioada care a urmat s-a mutat în Statele Unite unde a stat timp de trei ani, însă a revenit în Franţa pentru a-şi forma propria companie de producţie pe care a numit-o "Les Films du Loup". Numele a fost ulterior schimbat în "Les Films du Dauphin". A continuat să experimenteze diferite tipuri de film şi ocazional a regizat videoclipuri. Unul dintre aceste scurtmetraje a fost ''L'Avant-dernier'' (1981), ce a precedat filmul său de debut din 1983, drama SF ''Le Dernier Combat''.

Al doilea film al său a fost ''Subway'' (1985), a cărui acţiune se petrece în metroul din Paris şi examinează viaţa celor ce trăiesc acolo. Pentru această peliculă a obţinut în 1986 o nominalizare la premiile BAFTA pentru cel mai bun film în limbă străină. Fred este un spărgător de seifuri, nevoit să se refugieze în canalele metroului parizian pentru a scăpa de urmărirea poliţiei şi a unui om de afaceri căruia i-a furat nişte documente. În subteran, Fred întâlneşte tot felul de oameni respinşi de societate, o lume interlopă brutală şi violentă. În timpul petrecut aici înfiinţează o trupă rock, jefuieşte un tren, reuşeşte să scape din mâinile poliţiei şi flirtează cu Helena, o femeie bogată pe care o convinge să-l ia de bărbat şi pe care o escrochează de bani.

În următoarea peliculă, ''The Big Blue'' (1988), este vorba despre un scafandru care are de ales între dragoste şi pasiunea pentru scufundări. Marele succes al lui Besson vine în anul 1990 cu filmul ''Nikita'', povestea unei tinere femei care devine asasin, urmat în 1994 de pelicula ''Leon''.

În 1997 Besson revine la genul SF cu ''The Fifth Element'', film ce i-a avut în distribuţie pe Bruce Willis, Gary Oldman şi Milla Jovovich. Filmul a fost extrem de popular în Franţa, câştigând în anul 1998 un premiu César pentru cel mai bun regizor şi o nominalizare pentru cel mai bun film, potrivit imdb.com.

Acţiunea se petrece în viitor, la o distanţă de 250 de ani. Planeta este ameninţată de venirea Răului. Numai Al Cincilea Element (interpretat de Milla Jovovich) poate salva lumea de la cucerire, se arată pe site-ul CineMagia - www.cinemagia.ro. Aceeaşi luptă cu Răul are loc la fiecare 500 de ani. De data aceasta, Alesul are un ajutor, un taximetrist, fost soldat, interpretat de către Bruce Willis. Din păcate, Răul are un aliat, maleficul Dl. Zorg (interpretat de Gary Oldman), care vrea să profite de pe urma haosului creat de Rău şi de mercenarii săi.

Au urmat filme precum ''The Messenger: The Story of Joan of Arc'' (1999), ''The Dancer'' (2000), ''The Transporter'' (2002), ''Fanfan la Tulipe'' (2003), ''Transporter 2'' (2005), ''Revolver'' (2005), ''Angel-A'' (2005), ''Arthur et les Minimoys'' (2006), ''Taxi 4'' (2007), ''Taken'' (2008), ''Transporter 3'' (2008), ''Banlieue 13: Ultimatum'' (2009), ''Colombiana'' (2011), ''Taken 2'' (2012), ''Blind Man'' (2012), ''The Family'' (2013), ''3 Days to Kill'' (2014), ''Brick Mansions'' (2014), ''Taken 3'' (2014), ''The Transporter Refueled'' (2015), ''The Warriors Gate'' (2016), ''Renegades'' (2017), seria tv - ''Taken'' (2017-2018). AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Comments