Donald Trump sustine ca discursul tinut inaintea violentelor de la Capitoliu, in urma caruia a fost...


Presedintele SUA, Donald Trump, a declarat ca discursul sau inainte de revolta din Capitoliu de saptamana trecuta, a fost ,,total adecvat", potrivit BBC. Intre timp, Camera Reprezentantilor a initiat procedura inculparii liderului american in vederea demiterii, din cauza violentelor de la Capitoliul SUA.


,,Mi-a fost analizat discursul si fiecare cuvant din fiecare paragraf, fiecare propozitie si toata lumea crede ca a fost total adecvat", a declarat,marti,& Donald Trump, in contextul in care Camera Reprezentantilor a initiat procedura inculparii in sensul demiterii sale.


Donald Trump va parasi fotoliul de presedinte pe 20 ianuarie si va fi inlocuit de Joe Biden, care a castigat alegerile in noiembrie.


,,Cred ca (procedura de destituire) cauzeaza un pericol imens pentru tara noastra si provoaca furie imensa. Nu vreau violenta", a mai spus Donald Trump, potrivit BBC.


In timpul discursului sau la mitingul de la Washington din 6 ianuarie, Donald Trump a insistat in fata simpatizantilor sai ca alegerile prezidentiale au fost fraudate si i-a indemnat pe sustinatorii sai sa mearga in Congres.


,,Vom merge la Capitoliu si vom scanda in fata bravilor nostri senatori si congresmeni, iar spre unii probabil nu vom scanda prea mult. Pentru ca tara nu poate fi luata inapoi prin actiuni slabe. Trebuie sa aratam putere si sa fim puternici. Trebuie sa cerem Congresului sa faca ceea ce trebuie si sa numere doar voturile electorilor reprezentati legal", spunea in urma cu o saptamana liderul american.


Acesta a mai spus ca Mike Pence ar trebui sa aiba ,,curajul de a face ceea ce are de facut", sustinand fara fundament ca are puterea constitutionala de a rasturna voturile care erau formalizate in Congres in acea zi.


,,Stiu ca toata lumea de aici va merge in curand spre cladirea Capitolului pentru a va face sa va auziti in mod pasnic si patriotic vocile ", a mai precizat Trump.


Liderii democrati din Camera Reprezentantilor au depus, luni, proiectul de rezolutie pentru inculparea presedintelui Donald Trump in sensul demiterii, liderul de la Casa Alba fiind acuzat de ,,instigare la insurectie", dupa violentele produse la Capitoliu.


,,Presedintele Trump a periclitat grav securitatea Statelor Unite si a institutiilor de guvernare. A amenintat integritatea sistemului democratic, a interferat asupra tranzitiei pasnice a puterii, a periclitat o ramura coegala a sistemului de guvernare", se arata in document.


Articolul de inculpare a presedintelui Donald Trump in vederea demiterii urmeaza sa fie supus votului Camerei Reprezentantilor miercuri.


Comments