Egipt: Violente la Suez in cursul unei manifestatii impotriva presedintelui Al-Sisi

Egipt: Violente la Suez in cursul unei manifestatii impotriva presedintelui Al-Sisi

Ciocniri violente au izbucnit sambata seara la Suez, in nord-estul Egiptului, intre fortele de ordine si sute de manifestanti care cereau plecarea presedintelui Abdel Fattah al-Sisi, au informat martori oculari, noteaza AFP. Pentru a doua noapte consecutiva, manifestanti antiguvernamentali au iesit in strada in centrul orasului Suez, unde s-au gasit in fata a numerosi politisti din fortele speciale sprijiniti de vehicule blindate. "Au fost circa 200 de persoane", a povestit pentru AFP un manifestant de 26 de ani. Fortele de securitate "au tras cu gaze lacrimogene, gloante de cauciuc si gloante adevarate. Au fost raniti", a adaugat sub acoperirea anonimatului acest protestatar. O alta locuitoare din Suez a povestit ca norul de gaze lacrimogene a fost atat de intins incat a ajuns pana la imobilul in care locuia, la cativa kilometri de locul incidentelor. O sursa din randul fortelor de securitate a confirmat prezenta a mai multor zeci de manifestanti la Suez, dar nu a facut precizari legate de reactia autoritatilor. Manifestatiile impotriva regimului sunt extrem de rare in Egipt, unde domneste starea de urgenta si unde miscarile de protest sunt interzise de la destituirea, in 2013, a presedintelui islamist Mohamed Morsi de catre armata, in fruntea careia se gasea atunci generalul Al-Sisi. Apeluri la manifestatii au fost lansate in ultimele zile pe retelele sociale, venind in partea unui om de afaceri in exil, Mohamed Aly, care a chemat sambata la "un mars al milionului" pentru 27 septembrie. Regimul egiptean desfasoara o represiune fara mila contra opozitiei, aruncand in inchisoare mii de islamisti, militanti sau bloggeri. Cel putin 74 de persoane au fost arestate in cursul noptii de vineri spre sambata, a facut cunoscut pentru AFP o sursa din randul fortelor de securitate, in timp ce politisti in civil patrulau pe stradutele din centrul capitalei Cairo.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mirza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Comments