Elena Lasconi: ,,Daca ursul apare pe strazile orasului, cu tot dragul pentru animale, trebuie elimin...


,,Partidele parlamentare ar trebui sa sustina propunerea USR de a da dreptul primarilor sa intervina cand ursii intra in comunitate, a afirmat, joi, Elena Lasconi, presedinta Uniunii Salvati Romania, relateaza Agerpres.


,,Viata omului este mai presus de orice. Ca presedinte de partid parlamentar, ca primar, cred ca primul pas pe care il putem face este sa dam primarului posibilitatea de a da imediat dispozitie vanatorului sa impuste sau nu ursul care a intrat in comunitate. Daca nu facem ceva acum, o sa mai moara multi oameni si curand ne trezim cu ursul in Piata Victoriei. Viata omului e sfanta!", a precizat Elena Lasconi, care a transmis condoleante familiei Dianei, tanara ucisa de urs in Jepii Mici!


Liderul USR a punctat ca niciun primar nu o sa dea ordin de impuscare a ursilor, pentru ca risca dosar penal, potrivit legislatiei actuale.


,,Pe cat de mult iubesc animalele, sunt cat se poate de categorica. Daca ursul apare pe strazile orasului, in gospodarii, cu tot dragul pentru animale, acesta trebuie eliminat. Asa cum arata legislatia acum, niciun primar nu o sa dea ordin de impuscare, pentru ca risca dosar penal. Pe legea de acum, in vreme ce ursul se plimba prin curtile sau chiar casele oamenilor, pe strada sau in locurile de joaca, primarul trebuie sa actioneze pe pasi. Gradual", a continuat Elena Lasconi.


Presedintele USR a punctat ca trebuie facute fise de interventie, sa se stabileasca gradul de risc pentru care nu exista criterii clare, sa atace ursul omul, ca nivelul de risc sa fie mare.


,,Cu alte cuvinte, sa asteptam tragedia ca sa putem interveni. Nu! Trebuie schimbat ceva. Trebuie sa intervenim imediat atunci cand cel mai feroce animal salbatic din Romania iese in afara habitatului sau natural. Haideti sa rezolvam problema serios, nu doar sa ne facem ca facem, ca trecem asa o lege prin Parlament si gata! In paralel, sa lamurim clar ce fac primarul, prefectul, orice autoritate din tara asta in timp scurt si fara sa riste puscaria pentru ca si-au aparat un seaman", a conchis Elena Lasconi.


O adolescenta de 19 ani din Iasi a murit marti, 9 iulie, dupa ce a fost atacata de un urs cand se afla pe traseul Jepii Mici din Masivul Bucegi, apoi a fost tarata de animal si a cazut in prapastie. Animalul a fost impuscat.


Comments