ENERVATA LA MAXIM - Ce mesaj a postat Elena Udrea pe Facebook

ENERVATA LA MAXIM - Ce mesaj a postat Elena Udrea pe Facebook

ENERVATĂ LA MAXIM  Fostul ministru, Elena Udrea, a avut o reacție dură în ceea ce privește interesul pe care media îl arată față de viața sa de zi cu zi și activitățile pe care aceasta le întreprinde.

Aceasta atrage atenția asupra faptului că sunt alți oameni care au adus prejudicii statului și față de care nu se arată la fel de mult interes precum se arată față de aceasta.

„De mai bine de un an, nu mă uit la televizor decât în mod excepţional, deci mai aflu ce se mai spune atunci când îmi relatează cineva, de regula subiecte referitoare la mine. Înţeleg că există o preocupare a unora faţă de cum îmi petrec fiecare zi a acestei veri, evident nimic din ceea ce fac nescăpând criticilor lor vehemente. Eu cred că mult mai interesant este cum îşi petrec vacanţa Pescariu, Florica, Dobrescu şi alţi colaboratori ai Sistemului, lăsaţi liberi pe la Monte Carlo si Miami şi cu zecile de milioane la ei, decât ce fac eu la Năvodari, la un majorat ori la o înmormântare”, a tunat Elena Udrea pe reţeaua de socializare Facebook.

Sursă

Comments