Etapa nationala FIRST LEGO League Romania incepe duminica

Etapa nationala FIRST LEGO League Romania incepe duminica

Descoperire, inovaţie, impact, incluziune, lucru în echipă, distracţie - sunt coordonatele programului educaţional de robotică şi soluţii inovatoare FIRST LEGO League România, a cărui etapă naţională începe duminică, la Universitatea Politehnică din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, denumit generic INTO ORBIT, al treilea sezon al FIRST LEGO League România reuneşte la Bucureşti 62 de echipe (9 - 16 ani, maximum 10 membri) din 26 de oraşe, după o perioadă de pregătire prealabilă, în care peste 500 de elevi au explorat modalităţile şi capabilităţile oamenilor de a trăi şi călători în spaţiul cosmic.

FIRSTŽ LEGOŽ League este un program educaţional dedicat copiilor şi tinerilor (9 - 16 ani), ce are ca scop introducerea acestora în lumea fascinantă a ştiinţei şi tehnologiei, prin intermediul unei abordări sportive.

Programul are trei componente principale: valorile fundamentale, proba de robotică şi proiectul de cercetare. Echipele participante trebuie să acorde atenţie tuturor celor trei componente pentru a putea fi eligibile pentru premii şi invitaţii la evenimentele internaţionale (USA, Turcia, Uruguay sau Liban), precizează sursa citată.

La proba de robotică, echipele trebuie să proiecteze, să construiască şi să programeze un robot autonom folosind LEGO MINDSTORMS pentru a rezolva un set de 15 misiuni în doar 2 minute şi 30 de secunde.

În ceea ce priveşte proiectul de cercetare, pentru sezonul INTO ORBIT tema este de a identifica o problemă fizică sau socială cu care se confruntă oamenii în timpul explorării de lungă durată a spaţiului în cadrul sistemului nostru solar şi de a propune o soluţie.

Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru educaţie STEM creativă (CRESTEM) în parteneriat cu Universitatea Politehnică din Bucureşti. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: FIRST LEGO League Romania / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comments