EURO

EURO 2016. I-au oferit postul de selectioner lui Manuel Pellegrini, dupa eliminare

Manuel Pellegrini, noul antrenor al lui Manchester City
Manuel Pellegrini, noul antrenor al lui Manchester City

Conform publicației spaniole, oficialii federației de la Moscova i-au înaintat o ofertă consistentă lui Pellegrini pentru a-l convinge să preia destinele "Sbornaia", iar acesta nu a dat deocamdată un răspuns, dar pare tentat să accepte, conform Agerpres.

Ziarul iberic menționează, totodată, că tehnicianul sud-american a refuzat-o recent pe Zenit Sankt Petersburg (care l-a numit în final pe românul Mircea Lucescu în postul de antrenor principal), însă salariul oferit de Federația rusă este "aproape irezistibil".

În vârstă de 62 ani, Manuel Pellegrini s-a despărțit în această vară de echipa engleză de fotbal Manchester City, la care a activat în ultimele trei sezoane. El a lucrat anterior în campionatul Spaniei, unde a pregătit formațiile Villarreal, Real Madrid și Malaga.

Rusia va organiza Cupa Mondială de fotbal din anul 2018 și dorește să se prezinte la această competiție cu o selecționată puternică, în joc fiind imaginea țării gazdă.

La EURO 2016, rușii au dezamăgit sub comanda lui Leonid Sluțki, succesorul italianului Fabio Capello, obținând un singur punct în trei meciuri disputate (1-1 cu Anglia).

Articole recomandate

Comments