EXCLUSIV – Constructorul de la centrul de deseuri de la Farcasa, in insolventa: probleme uriase pent...

DIFICULTATE EXTREMA. Firma botosaneana Victor Construct SRL, care executa lucrarile de la Centrul de Management Integrat al Deseurilor din satul Sarbi (comuna Farcasa) a solicitat intrarea in insolventa, complicand extrem de mult situatia intregului SMID Maramures, care acum se vede in pericol de nefinalizare in timpul impus de UE. In biroul presedintelui Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Valer Zetea, apa din acvariul pe care-l avea Mircea Man a fost inlocuita de o naduseala abundenta…

&

Cauzele oficiale

&

In 2017, firma a inregistrat pierderi de peste 13 milioane de lei la o cifra de afaceri care a depasit 60 de milioane de lei, desi a desfasurat mai multe lucrari cu entitati ale statului, unele finantate din fonduri europene (cum este cazul CMID Sarbi – Maramures).

&

De altfel, in aprilie 2018, Victor Construct a dat in judecata Consiliul Judetean (CJ) Maramures pentru neplata unor lucrari (dosarul a fost inregistrat sub numarul 727/100 si va fi judecat de magistratii Tribunalului Maramures ai Sectiei a II-a civila de contencios administrativ si fiscal, primul termen fiind in 31 octombrie).

&

Cauze neoficiale

&

Surse 2mnews din mediul de afaceri sustin ca acest demers al firmei botosanene, initiat de administratorul firmei, Victor Mihalachi, vine in urma datoriilor pe care le inregistreaza Victor Construct la mai multe firme din Maramures si Moldova, care au de incasat sume de ordinul milioanelor de lei.

&

Fiindca procedura insolventei impune, printre altele, mai intai desemnarea a unui administrator judiciar, apoi deschiderea registrului creditorilor (unde trebuie sa se inscrie la masa credala toti cei care au de recuperat sume de la Victor Construct), plata acestor creante se pot amana. Conform legii, prima data se achita salariile angajatilor, apoi datoriile la bugetul de stat, apoi datoriile la banci si, la final, debitele catre creditorii persoane juridice (firme).

&

Strategie: vor sa intre in faliment sau sunt nepriceputi

&

Conform legii, firma care cere intrarea in insolventa are obligatia de a depune la tribunal, odata cu cererea, documente expres prevazute de lege. In caz contrar, pentru nedepunerea informatiilor in termen de 10 zile, judecatorul sindic va considera aceasta lipsa o recunoastere tacita a starii de faliment si va pronunta sentinta de intrare in procedura simplificata a insolventei. Procedura simplificata a insolventei este similara cu intrarea firmei in mod direct in faliment.

&

Surse 2mnews implicate in speta sustin ca Victor Construct a depus cererea de intrare in insolventa la Tribunalul Botosani, in 1 august 2018. Numai ca la primul termen, in urma cu doua zile, in 8 august, judecatorul sindic a constatat ca firma nu a depus un dosar conform, din acesta lipsind mai multe documente clar prevazute de lege (subliniere repetitiva: nedepunerea la dosarul de solicitare de intrare in insolventa prin procedura generala a tuturor documentelor este similara cu sentinta de intrare in procedura simplificata a insolventei, care se finalizeaza cu falimentul).

&

Totusi, instanta a acordat fimei Victor Construct o amanare de doua zile pentru a completa dosarul de solicitare a insolventei. Astazi, 10 august, se pronunta sentinta.

&

Implicarea in Maramures

&

Firma Victor Construct SRL Botosani este liderul asocierii de firme careia CJ Maramures i-a incredintat cel mai important contract de lucrari din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deseurilor din judet, construirea Centrului de Management ("inima" sistemului) din satul Sarbi (comuna Farcasa).

&

Contractul cu asocierea Victor Construct SRL & Antrepriza Montaj Instalatii (AMI) SA Baia Mare a fost semnat in 17 iunie 2015 (cu o zi inainte a fost predat amplasamentul). Valoarea contractului era de peste 64 de milioane de lei (64.266.552 lei – suma contine TVA). Din partea la Consiliul Judetean Maramures a semnat presedintele de atunci, Zamfir Flore Ciceu, iar din partea asocierii, patronul Victor Mihalachi (au mai fost prezenti Ovidiu Glavan, director Victor Construct, si Raducu Pop – AMISA).

&

&

Zamfir Ciceu

La semnarea contractului, Glavan a amintit ca au realizat un proiect similar in judetul Neamt si ca l-au finalizat inainte de termen. Ciceu si-a spus poezia sterila si bla-blaurile fara substanta (ca sa fie bine, sa nu fie rau, succes, alea-alea). Durata de executie, conform contractului, era de 10 luni. De atunci au trecut 37 de luni, adica de aproape patru ori mai mult, iar lucrarea este la stadiul de executie de 84%. CJ Maramures, in pericol iminent de a pierde finantarea europeana si de a returna banii incasati, a reusit, in extremis, sa fazeze lucrarea, avand obligatia sa o finalizeze pana la finalul acestui an.

&

Au urmat problemele, acel carusel parca nesfarsit al alunecarilor de teren si constructia stagneaza. De cel putin trei ori s-au platit (de catre CJ Maramures din banii publici ai judetului) studii geo pentru gasirea unei solutii tehnice. Specialistii ultimei firme contractante, prin Dan Paunescu (seful catedrei de Constructii hidrotehnice si Alimentari cu apa si canalizari de la Facultatea de Hidrotehnica – din cadrul Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti), au admis public ca studiile precedente au fost deficitare. Adica facute aiurea, inutil, dar receptionate si platite din banii publici de CJ Maramures. Nimeni din sistemul de justitie din judet n-a parut intersat sa deschida un dosar penal in acest sens (Somn usor, vise placute!).

&

Cat e de grava situatia pentru Maramures

&

In cazul fericit in care Victor Construct nu intra direct in faliment, va trece mult timp pana cand firma va putea sa mai lucreze la CMID Farcasa. Conform legii insolventei, judecatorul sindic va decide ca administrarea societatii sa fie preluata de un administrator judiciar, iar proprietarul firmei isi numeste un administrator special (care sa-i reprezinte interesele). Apoi se constituie masa credala (adunarea creditorilor), se face un plan de reorganizare prin care firma sa poata sa-si platerasca datoriile (acesta trebuie supus aprobarii). In fine, daca acest plan esueaza sau daca societatea reorganizata acumuleaza alte datorii care fac imposibila continuarea activitatii, se intra in faliment.

&

De asemenea, pe timpul insolventei, se suspenda toate actiunile juridice sau extrajudicare pentru realizarea creantelor asupra firmei, a bunurilor acesteia. Pe scurt, lucrarea de la Farcasa, intr-un impas major pana acum si cu riscul de nefinalizare a lucrarii in termenul ultimativ dat de UE, s-a oprit de tot, oficial, pentru o lunga perioada de timp.

Cine este Victor Mihalachi si firma sa

&

Patronul firmei botosanene, Victor Mihalachi, este un personaj controversat in zona Moldovei, firma pe care a creat-o fiind ,,abonata" la contracte cu entitati ale statului din zona, multe dintre acestea fiind semnalate "cu probleme". Mihalachi, el insusi condamnat la amenda administrativa intr-un dosar de ,,loviri si alte violente" (s-a batut cu alt bogat moldovean, Danut Prisecariu, actionarul principal de la Uvertura Mall), a creat o firma condamnata in prima instanta pentru fals si uz de fals in adjudecarea unei lucrari (a Ministerului Justitiei! – e vorba despre constructia Palatului de Justitie din Iasi, licitatia desfasurandu-se in 2011) – dosarul este in curs de finalizare la Curtea de Apel Targu Mures.

&

Ce inseamna SMID Maramures

&

Valoarea totala a proiectului SMID este de 229.148.934 lei + TVA (de-a lungul timpului s-au mai alocat sume semnificative, din bugetul judetului, pentru cheltuieli neprevazute sau neeligibile) si prevede constructia a trei statii de transfer – in Moisei (31.000 tone/an), Targu Lapus (10.000 tone/an) si Sighetu Marmatiei (25.000 tone/an).

&

De asemenea, proiectul prevede constructia unui centru de management integrat al deseurilor la Sarbi, construirea primei celule din cele patru a depozitului ecologic de deseuri Sarbi (450.000 mc), inchiderea si reabilitarea depozitelor neconforme, construirea a sapte centre de colectare a deseurilor voluminoase – in Baia Mare, Targu Lapus, Seini, Somcuta Mare, Sighetu Marmatiei, Viseu de Sus, Borsa.

&

GRUPUL de INVESTIGATII 2mnews

Comments