EXCLUSIV – Cum, cu ce costuri si din ce ratiuni si-a transformat Consiliul Judetean Maramures propri...

SA VORBIM DESPRE BANI SI INTERESE. Firma Drumuri si Poduri SA (fosta Directia Judeteana de Drumuri si Poduri, de la care a preluat toate activele, inclusiv cele 4 statii de asfalt si preparare mixturi asfaltice, localizate in Baia Mare, Ardusat, Targu Lapus si Feresti) are ca unic actionar Consiliul Judetean Maramures, care a transformat-o intr-o firma monopolista, incredintandu-i toate lucrarile privind drumurile judetene din Maramures, fara licitatie, in baza unui contract de delegare care dateaza din 18 mai 2011 si care a fost prelungit periodic prin acte aditionale (ultimul semnat la 5 iulie 2021).

&

Pe scurt, o firma care nu este inclusa decat formal in circuitul concurential, dandu-i-se o felie mare de lucrari sigure (intretinerea retelei de 787 kilometri de drumuri judetene) si fiind alimentata financiar din pusculita publica a judetului. Exemplu edificator: in 2021, ponderea contributiei CJ Maramures la cifra de afaceri a firmei sale a fost de… 87,89% (in suma de aproape 35,5 milioane de lei).

&

Profit vs. plati

&

Oficial/scriptic, aceasta afacere e un win-win pentru judet: administratia judetului este obligata sa intretina drumurile judetene, dar o face cu propria firma, platind lucrarile, insa recuperand o parte din bani prin dividendele anuale. 2mnews a calculat cat de castigatoare e afacere: in ultimii 26 de ani (perioada 1995-2021), firma obtinut un profit net care totalizeaza 19,6 milioane de lei (exact: 19.614.968 lei).

&

Conform regulamentului, doar o parte din acest profit este repartizat CJ Maramures (proprietarul si principalul finantator) – regula e una corecta/rationala economic, cealalta parte a castigului net fiind utilizata pentru dezvoltarea firmei (prin achizitii de noi utilaje etc.). In consecinta, in ultimii 26 de ani, Drumuri si Poduri a inapoiat CJ Maramures dividende in suma totala de 9,3 milioane de lei (exact: 9.308.597 lei). Adica putin peste 350.000 de lei/an, in conditiile in care comanda lucrari (si plateste) de peste 35 de milioane de lei/an.

&

Simplificat, in ultimii 26 de ani, firma i-a rambursat proprietarului, din profit, 10% din cat ii plateste proprietarul intr-un singur an. Sigur, stiinta numita Economie ar incadra acest business la nefazabil, insa sa abordam firma monopolista Drumuri si Poduri si sub aspect strategic-social-politic-administrativ.

&

Ratiunile existentei

&

Prin explicatiile de mai sus, am subliniat, de fapt, ca pastrarea firmei in proprietatea/subordinea CJ Maramures are alte ratiuni decat cele economice:

&

  1. Strategic: administratia judetului poate dispune rapid efectuarea de lucrari urgente cauzate de evenimente neprevazute (de exemplu, calamitati);

&

  1. Social: firma are peste 200 de angajati (care inseamna pentru conducerea CJ Maramures 200 de posturi, voturi, disponibilitati etc.) si cateva sinecuri politice disponibile (functii de conducere bine platite);

&

  1. Politic: in anii electorali, mai ales in preajma campaniei electorale, firma este dirijata sa execute lucrari in UAT-uri cu primari ai partidelor celui aflat la conducerea CJ Maramures (unele inegale, fara nicio documentatie prealabila: exemplu, in 2020, la Somcuta Mare, unde lucrarile s-au executat fara nicio autorizatie impusa de lege, acestea fiind rezolvate scritic mult dupa executia acestora), pentru ca acestia sa puncteze in ochii/optiunea electorului la capitolul imagine;

&

  1. Administrativ: firma este folosita si ca magnet pentru traseismul politic, fiind usor disponibilizata, la comanda conducatorului CJ Maramures, in localitati cu primari din partide concurente, pentru ca acestia sa fie convinsi sa treaca in partidul sefului administratiei judetene impreuna cu zestrea sa electorala.

&

&

Despre bani, in 2021

&

In 2021, aceasta firma a avut o cifra de afaceri de 40,37 milioane de lei (exact: 40.374.408 lei), in scadere usoara (cu 2,08%) fata de anul precedent. Precizam, din aceasta suma, 87,89% (adica 35.485.067,19 lei) a provenit din pusculita publica a judetului Maramures. Totusi, firma scos anul pe profit, acesta fiind de aproape 1,25 milioane de lei net (exact: 1.243.830 lei) (fata de 1.402.920 lei in 2020).

&

Practic, firma si-a bugetat afacerea in 2021 cu un profit net de 3,08%. Din cei 1,25 milioanede lei obtinuti ca profit net, jumatate (621.915 lei) vor fi introdusi in pusculita judetului (bugetul Consiliului Judetean), sub forma de dividende, de unde vor fi scosi imediat si cheltuiti in circa o saptamana (sigur, in baza unor lucrari comandate de proprietarul firmei si gestionarul drumurilor judetene, the one and only, CJ Maramures).

&

Joi, 12 mai 2022, 2mnews va publica un articol distinct care va cuprinde si salariul/indemnizatia cu care este platit sinecuristul director general al firmei Drumuri si Poduri, Emil Marinescu (foto mare sus), plus celelalte beneficii financiare, precum si cuantumul salariului mediu net in firma transformata de CJ Maramures intr-una de tip monopol si alte informatii financiare. Pentru ca acolo peste 95% din bani sunt din pusculite (bugete) publice.

&

Catalin VISCHI

Articolul EXCLUSIV – Cum, cu ce costuri si din ce ratiuni si-a transformat Consiliul Judetean Maramures propria firma, Drumuri si Poduri, intr-una monopolista apare prima data in 2mnews.

Comments