Experienta unei romance din China, in timpul epidemiei: "Noi, strainii, suntem victime colaterale al...


O romanca din China explica pentru Libertatea care este atmosfera din tara in care traieste, in plina epidemie cauzata de noul coronavirus, care a ucis peste 100 de oameni. Felicia Nina Gherman, care traieste la Beijing si este jurnalista la Radio China International de aproape noua ani, explica cum reusesc autoritatile si societatea sa lupte cu virusul si atrage atentia asupra stirilor false care ii sperie familia din Romania.


Felicia Nina Gherman este jurnalista la Beijing si observa din prima linie atmosfera din oras, felul in care actioneaza autoritatile si reactia populatiei la epidemia generata de noul coronavirus.Gherman spune ca masurile luate de oficialii chinezi ar fi greu de imaginat pentru orice alta tara din Occident.Un bun exemplu in acest sens il constituie spitalele ridicate in timp record in Wuhan, prin inlaturarea obstacolelor birocratice.Jurnalista atrage atentia asupra stirilor false care circula peste tot, inclusiv in Romania, si care genereaza o isterie nejustificata.Chinezii, spune Gherman, sunt speriati, dar si disciplinati si determinati sa contribuie la efortul comun pentru depasirea pericolului.
Felicia Nina Gherman lucreaza la Radio China International de aproape noua ani FOTO: Arhiva personala

-Cand ati aflat de existenta coronavirusului si cum?-Imediat dupa confirmarea primelor cazuri de infectie cu acest virus in orasul Wuhan din provincia Hubei. Informatiile, din surse oficiale, au ajuns in Radio China International (China Media Group), institutia in care lucrez de aproape noua ani, in limba chineza. Colegii mei chinezi din sectia romana au tradus informatiile in romana si acestea au ajuns la mine pentru editare.


Apoi, au inceput sa vina tot mai multe informatii despre aceasta situatie, cu actualizarile de rigoare si despre masurile stricte care se luau in toata China avand in vedere faptul ca Anul Nou Chinezesc batea la usa. Si pentru ca in aceasta institutie lucreaza aproximativ 200 de experti straini, am primit masti si am fost instruiti ce sa facem. Mai exact, sa evitam locurile aglomerate, sa ramanem in zona in care locuim, sa anuntam imediat daca avem temperatura, in radio au fost instalate aparate pentru detectarea temperaturii corporale, sa evitam orice contact cu persoane din orasul Wuhan, la care se adauga reguli legate de spalatul des pe maini, dezinfectatul obiectelor, inclusiv al mastilor si altele.


"Ma afecteaza emotional sa stiu cat de ingrijorati sunt parintii mei"

-Cum va simtiti acum in China? Cum va afecteaza pe dumneavoastra ca cetatean roman rezident in China aceasta situatie?-Dupa cateva zile libere dedicate Anului Nou Chinezesc am reluat munca si lucrez parca mai motivata ca niciodata, ca si cum aceasta ar fi lupta mea, alaturi de colegii chinezi, de poporul chinez, in stoparea acestui nou coronavirus.


Noi, strainii, suntem victime colaterale ale acestui virus, dar nu ma plang. A fost si este alegerea mea sa fiu aici in aceste momente si sunt pozitiva, respect instructiunile primite, sunt vigilenta, imi pastrez calmul, echilibrul si mai presus de toate credinta in Dumnezeu. Am incredere deplina in masurile clare si decisive luate de autoritatile chineze, masuri greu de imaginat pentru orice alta tara din Occident, si convingerea ferma ca poporul chinez va depasi aceasta situatie critica din care va trage cu siguranta multe invataminte.


Emotional, insa, ma afecteaza sa vad oameni speriati, suferind exact in perioada Sarbatorii Primaverii, cea mai asteptata de chinezi, cand toti merg acasa si se reintregesc familiile, cand au loc cele mai frumoase evenimente nationale si internationale, cand traditiile milenare ale acestei tari pot fi vazute in toata splendoarea lor.


Ma afecteaza emotional sa stiu cat de ingrijorati sunt pentru mine parintii mei acasa, in Maramures, cand vad isteria generalizata in Romania pe acest subiect, de curgerea nesfarsita de fake news-uri, scenarii apocaliptice, care prevestesc sfarsitul lumii. Si daca eu reusesc sa ma protejez de toate acestea, trecandu-le prin filtrul ratiunii si al experientelor pe care le traiesc aici de aproape 9 ani, pe ei imi este greu sa ii tin departe de la peste 8.000 de kilometri.


Oameni buni, lasati-mi parintii sa traiasca linistiti! Au 70 de ani. Documentati-va, analizati, cantariti bine lucrurile inainte de a scrie sau distribui informatii neadevarate doar de dragul unui moment de senzatie care dureaza o clipa, dar ale carui consecinte pot fi devastatoare.& &

Felicia Nina Gherman:

-Ce efect au fake newsurile si exagerarile din mass-media in China? In ce masura intervine acest fenomen in modul in care este prezentata aceasta situatie in mass-media?-Am acceptat acest interviu tocmai pentru a veni cu informatii proaspete de la fata locului, asa cum le primesc, cum le simt si le traiesc si, totodata, sa indemn la calm, la retinere in a face speculatii, rastalmaciri, scenarii de tip SF sau judecati de valoare la adresa unui popor incercat atat de greu in aceste momente.


Familia mea, rudele si prietenii mei din Romania sunt mai speriati de situatie decat mine, care o traiesc pe viu, din cauza fake news-urilor. Este o dezinformare in masa in presa occidentala, iar pe fondul acesteia, odata ajunse aici astfel de informatii, pot crea panica, pot alarma si pot duce la alegeri impulsive. Nu trebuie facut greul si mai greu, durerea si mai adanca.


Este normal sa se relateze despre aceasta situatie, dar consider ca trebuie facuta la modul profesionist, fara a face senzational si a crea o isterie la nivel global din incercarea unui popor, in conditiile in care Organizatia Mondiala a Sanatatii a comunicat ca nu sunt constituite motivele pentru a declara epidemie, cu atat mai putin pandemie.&


"Oamenii sunt calmi, resemnati, foarte atenti si vigilenti"

-Care este atmosfera in China, in general, de cand a aparut acest virus?-In momentul in care raspund la aceasta intrebare, ma uit pe fereastra. Strazile din zona in care locuiesc sunt aproape pustii. Nefiresc pentru Sarbatoarea Primaverii, cand capitala Beijing trepida de viata.


Efectul epidemiei se vede pe strazile Beijingului FOTO: EPA

Dar oamenii raspund solicitarilor autoritatilor de a evita spatiile publice. Insa sunt calmi, resemnati, foarte atenti si vigilenti, nicidecum alarmati sau isterici. Toti poarta masca si respecta regulile de preventie. Sunt in permanenta informati cu evolutia situatiei si masurile care se iau.


De altfel, chinezii ca popor sunt foarte disciplinati si uniti, mai ales in astfel de momente. Au inteles cu totii ca Anul Nou Chinezesc 2020 a inceput cu o incercare grea pentru ei, cu provocari, pierderi si costuri uriase. Dar miza este prea mare. In aceasta lupta sunt angrenati cu totii si victoria trebuie castigata. Asa gandesc si actioneaza acum chinezii, iar capacitatea lor de coeziune si de mobilizare in situatii de criza este laudabila.


In orasul Wuhan, epicentrul focarului, izolat acum, un hub al industriei si comertului din centrul Chinei si casa pentru 11 milioane de oameni, acestia ies noaptea in balcoane si canta cu totii un cantec patriotic vechi intitulat Ge Chang Zu Guo (Singing the Motherland). Pe toate site-urile, blogurile si retelele de socializare circula scurte video-uri facute de chinezi de incurajare, de capacitare, care, desi sfasietoare, sunt motivationale inclusiv pentru noi strainii.


Peste tot se aude Jia You!, Jia You! Lupta China! De altfel, chinezii au dovedit de-a lungul istoriei ca termenul "imposibil" nu-si mai are locul in dictionar. Si inca un lucru important. Atunci cand natiunea chineza a ajuns intr-un moment crucial, se ridica si este dispusa ca din trupul si sangele sau sa construiasca un alt Mare Zid. Sunt versurile Imnului national al Chinei, care spune totul despre forta acestui popor si pe care o simt in aceste zile.

Felicia Nina Gherman:

-Care sunt masurile luate in Beijing?-Lista este lunga, voi spune cateva. Autoritatile chineze au luat masuri de protectie uriase in toata China. Sincer, nu stiu care alta tara din lume ar fi actionat la fel, cu atata fermitate si hotarare. Au fost inchise orase, au fost anulate evenimente nationale si chiar internationale, au fost distribuite gratuit miliarde de masti de protectie, iar oamenii primesc mereu informatii legate de modul in care trebuie sa se protejeze, despre igiena elementara si primul ajutor in caz de nevoie, inclusiv in magazine si localuri.


Accesul spre potentialele zone de risc a fost restrictionat. Toate spitalele au fost dotate la intrare cu aparate pentru luarea temperaturii corporale si pregatite sa raspunda tuturor solicitarilor. Au prelungit vacanta dedicata Sarbatorii Primaverii pana in 2 februarie. Chinezii sau strainii care au calatorit in afara tarii sau in afara zonelor in care locuiesc si se intorc trebuie sa stea acasa timp de 14 zile, abia apoi pot merge la munca, pentru ca, potrivit specialistilor chinezi, perioada medie de incubatie a noului coronavirus este de aproximativ zece zile, cea mai scurta fiind o zi, iar cea mai lunga 14 zile, virusul fiind infectios in perioada de incubatie, ceea ce il face foarte diferit de SARS.


In supermarketuri este sterilizat fiecare carucior, toate mijloacele de transport sunt dezinfectate si dotate cu aparate pentru luarea temperaturii corporale.


Si o masura de ultima ora este punerea in carantina a tuturor cartierelor din Beijing, o metropola cu peste 22 de milioane de locuitori. Ce inseamna acest lucru? In fiecare cartier exista acum o singura intrare cu un punct de control, toate celelalte sunt blocate. Fiecare persoana care intra intr-un cartier trebuie sa declare de unde vine, unde merge, daca a fost in orasul Wuhan, daca a intrat in contact cu persoane din Wuhan, in plus ii este luata temperatura. Chinezii care fac cumparaturi online trebuie sa vina sa le ridice de la acest punct de control.

Felicia Nina Gherman:

-Am citit ca mai multa lume a fost nemultumita de faptul ca autoritatile au intervenit tarziu. Este adevarat?-Din punctul meu de vedere, autoritatile au actionat prompt in momentul in care au inteles ca se confrunta cu un virus periculos. Regretabil este faptul ca focarul a izbucnit in ajunul Sarbatorii Primaverii, perioada in care China inregistreaza cea mai mare migratie anuala de persoane din lume. De aceea a fost accelerata viteza si amploarea raspandirii virusului, punand in pericol securitatea vietii si sanatatea publica.


Tocmai de aceea, specialistii sustin ca o masura importanta este reducerea circulatiei persoanelor si a contactelor dintre oameni, cu scopul de a elimina caile de raspandire a virusului si stoparea cazurilor noi de infectie. Este lesne de imaginat ca aceste decizii au fost luate cu mari eforturi, insa in mod categoric. Secretarul general al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, in vizita sa de marti, 28 ianuarie, in China, a apreciat concentrarea uriasa si masurile pragmatice luate de China pentru a stopa raspandirea virusului.


-Din experienta dumneavoastra, cum gestioneaza autoritatile chineze o situatie de criza?-Printr-o capacitate uriasa de analiza si decizie, printr-o viteza uluitoare in adoptarea deciziilor luate in situatii de criza. Apoi, masurile luate, dupa consultarea tuturor liderilor si responsabililor locali, au sustinerea si sprijinul celor 1,4 miliarde de oameni cat este populatia Chinei acum, mobilizarea exemplara a societatii condusa de guvernul central ca raspuns la o situatie de criza.


La aceasta ora se desfasoara o campanie ampla de combatere a crizei cauzate de noul coronavirus intr-o perioada in care se inregistreaza, asa cum am mai spus, un flux urias de persoane, o problema urgenta, complexa si delicata, nemaiintalnita pe plan mondial. Fara indoiala, aceasta este si un test important asupra capacitatii Beijingului de a gestiona o asemenea criza publica, dar si de guvernare a tarii.


Cum ridica China un spital in doar cateva zile

-Cum vi se pare construirea a doua spitale intr-un interval de cateva saptamani?-Absolut fireasca pentru China. La Wuhan, autoritatile& aplica acum multe din lectiile invatate in anul 2003 la Beijing in timpul crizei SARS. Constructia unui spital in sase zile este una dintre acestea. In 2003, in capitala Chinei a fost ridicat un spital tot in sase zile si a devenit operational intr-o singura zi. Atunci, au fost spitalizati 680 de pacienti, dintre care 672 au fost recuperati.


Muncitorii chinezi, pe santierul unuia dintre spitalele care vor fi construite rapid in Wuhan FOTO: EPA

De aceasta data, autoritatile din Wuhan au decis sa construiasca doua unitati sanitare, Spitalul Huoshenshan cu o capacitate de 700 pana la 1.000 de paturi si Spitalul Leishenshan care va avea intre 1.300 si 1.500 de paturi, pentru a trata noii pacienti cu pneumonie, conform CGTN Constructia acestora este in plina desfasurare si vor fi date in folosinta in 3, respectiv 5 februarie.


Cum este posibil acest lucru? China are capacitatea de a lua decizii mai rapide si hotarate pentru a raspunde la criza si ocoleste obstacolele birocratice. Este permisa aprobarea imediata, chiar instantanee a planurilor de urgenta pentru o cladire. In plus, terenurile in China sunt detinute de stat si sunt inchiriate cetatenilor. Acest fapt presupune ca o constructie poate fi facuta imediat si data in folosinta cat mai rapid posibil.

Felicia Nina Gherman:

La care trebuie sa adaug forta de munca masiva, care face posibila ridicarea in cateva zile a unei cladiri fara a aduce atingere calitatii acesteia. 30 de echipe medicale, cu un total de 4.130 de persoane, sunt deja in provincia Hubei, alaturandu-se colegilor lor in lupta impotriva virusului. Alte 13 echipe medicale sunt in drum spre provincial Hubei. Potrivit Radio China International, aproximativ 6.000 de medici din toata tara isi unesc acum eforturile in stoparea raspandirii virusului.


Personalul medical ajuns in provincia Hubei este alcatuit din medici si infirmiere din sectiile de boli respiratorii, infectii si terapie intensiva, inclusiv medici militari, de medicina traditionala chineza si occidentala, din toate provinciile si regiunile autonome ale Chinei, cu exceptia Tibetului. In afara de orasul Wuhan, aceste echipe medicale lucreaza si in spitale din Huanggang, Xianning, Xiaogan, Xiantao, Qianjiang si altele.


-Ce parere aveti de informatiile care exista acum in presa? Ce lipseste?-China trece prin incercari grele de mai bine de o saptamana. Amenintarea vine de la un virus, o noua tulpina de coronavirus, care a ucis zeci de oameni si a infectat mii. Si mai grav este faptul ca nu se cunoaste ce amploare poate lua acest focar. Masurile severe luate de autoritati afecteaza deja comertul, transportul si economia. Acestea sunt comunicate tot mai clar si prompt.


Toate informatiile pe care reusesc cercetatorii sa le afle despre virus sunt updatate si transmise imediat, la fel si numarul cazurilor de infectie, al deceselor si al persoanelor care s-au recuperat, din tara si de peste hotare, fiind instituit un buletin zilnic privind cazurile de infectie, cu promisiunea ferma a guvernului ca va pedepsi toate autoritatile locale care nu furnizeaza actualizari rapide.


Identificarea agentului patogen a fost realizata in mai putin de o saptamana si China a transmis informatiile despre secventele de gene virale Organizatiei Mondiale a Sanatatii si altor tari in timp util. Mai mult, a inclus rapid pneumonia cauzata de noul coronavirus in categoria bolilor contagioase.

Felicia Nina Gherman:

Chinezii au demarat razboiul impotriva virusului in care fiecare minut si secunda conteaza. Informatiile asteptate cu sufletul la gura de toata lumea sunt cele legate de antidotul, leacul care sa stopeze acest virus. Dar acesta este nou si in ciuda cercetarilor care se fac zi si noapte inca nu se stie totul despre el. De aceea, batalia contratimp impotriva lui este atat de dureroasa.


Chinezii au demarat razboiul impotriva virusului in care fiecare minut si secunda conteaza FOTO: EPA

China are experienta epidemiei SARS care a izbucnit in 2003 si a ucis peste 800 de persoane din lumea intreaga. In cei 17 de ani care au trecut de atunci, sistemul de sanatate a fost dezvoltat si imbunatatit, China a aprofundat cunostinte si cercetari, este mai informata si mai dotata, de asemenea, constientizarea oamenilor este mai accentuata. Cu toate acestea, leacul asteptat nu poate fi realizat de azi pe maine, insa se depun eforturi supraomenesti in acest sens.


Iata ce au transmis cercetatorii de la Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor care au reusit sa izoleze virusul si sa selecteze o tulpina in efortul de a dezvolta un vaccin pentru noul coronavirus, conform CGTN, televiziunea nationala a Chinei: "...Aceasta este lupta dintre om si natura. Singurul instrument pe care il putem folosi este stiinta medicinei. Si singura cale este sa o folosesti cu smerenie si rabdare...". Exploatarea vaccinului este in plina evolutie si este asteptat ca acesta sa fie disponibil in urmatoarele luni


Comments